Silvio Berlusconi :”Votaţi eliberarea mea, altfel voi trage ţara în jos cu mine!”


Silvio Berlusconi :”Votaţi eliberarea mea, altfel voi trage ţara în jos cu mine!”

   Un articol preluat de site-ul presseurop.eu din THE NEW YORK REVIEW OF BOOKS(6 sep 2013,autor Tim Panks) conţine o interesantă analiză a politicii şi societăţii italiene pornind de la recentul proces al lui Silvio Berlusconi.O analiză,pe care citind-o,am observat destul de multe asemănări cu politica din ţara noastră.

Giacomo Leopardi arăta că italienilor le este greu să îşi imagineze un lider ca fiind mai mult decât liderul unei facţiuni sau al unui anumit grup de interese, de aceea nu îşi vor schimba opinia despre el indiferent de consecinţele acţiunilor lui. Dat fiind că locuitorii unei anumite zone cred că liderul lor luptă împotriva unui vechi inamic, delictele şi eşecurile acestuia devin irelevante.

Ameninţarea lui Berlusconi este de fapt un avertisment.Chiar poate provoca un dezastru pentru Italia.Actualul guvern al Italiei (o coaliţie între stânga şi dreapta) se poate prăbuşi dacă acesta decide retragerea Partidului Poporul Libertăţii(PdL),fapt cu consecinţe destul de grave-o criză politică ce ar aduce Italia într-o situaţie extrem de dificilă.

71155-p2

  Pe aceeaşi temă,mi-a atras atenţia un interviu din anul 2008 cu Licio Gelli,conducătorul lojii masonice Propaganda Due (P2),lojă din care a făcut parte,pe lângă mulţi alţii,fostul  premier al Italiei,Silvio Berlusconi.Fără să fiu un adept al teoriilor conspiraţioniste,interesul mi-a fost captat de planul P2 din anul 1976,dezvăluit în cadrul acestui interviu:„Planul Renaşterii Democratice (Piano di Rinascita Democratica)” care viza realizarea unei pseudo-democraţii şi instaurarea monopolului P2.De menţionat că loja masonică P2 a fost interzisă la sfârşitul anilor ’70,dar obiectivele acesteia sunt într-o mare măsură îndeplinite în prezent. Cele 3 direcţii ale planului din 1976 erau următoarele:

1.crearea a două partide, unul de stânga şi altul de dreapta pentru a simplifica scena politică. Aceste două partide se puteau manifesta sub diferite nume şi chiar prin intermediul mai multor partide micuţe, însă în esenţă erau unul şi acelaşi lucru, servind intereselor P2.

2. la nivelul mass-media: controlul ziarelor naţionale, liberalizarea televiziunilor şi distrugerea televiziunii publice, RAI. Constituirea unei agenţii care să coordoneze presa locală şi regională şi implementarea televiziunii prin cablu în toată Italia, pentru  a putea influenţa unitar opinia publică din toată ţara. 
3.la nivelul magistraturii : modificarea criteriilor de selecţie pentru promovarea magistraţilor pentru a bloca accesul în magistratură a unor elemente indezirabile. Modificări privind rolul Consiliului Superior al Magistraturii şi subordonarea acestuia faţă de Parlament, situaţie care contravenea prevederilor Constituţionale.

Situaţia actuală a Italiei arată că planul a fost realizat cu succes,Silvio Berlusconi reuşind să implementeze  un sistem politic care doar păstrează aparenţele unei democraţii.Pentru mai multe detalii,accesaţi linkul următor.

Italienii par să fie resemnaţi cu privire la această situaţie,acestora nerămânându-le decât să satirizeze în stilul lor caracteristic (asemănător cu al nostru,important de menţionat) pe cei care le conduc destinele.Filmul Benvenuto presidente(2013) reprezintă mai mult decât o comedie cu tentă politică.Este un foarte reuşit pamflet care surprinde corupţia,ipocrizia politicienilor şi deficienţele democraţiei italiene. Îl puteţi urmări aici.

Anunțuri
Categorii: Politică | Etichete: , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.