Noi structuri de organizare strategică la nivel mondial (studiu publicat în volumul colectiv “Triunghiul de forţe geopolitice SUA-China-Rusia”,pg.132-141)


 Summary

 *Introduction

 *NATO’s strategies for the future

 *Russia and China’s attempts to limit American hegemony

 *Conclusions

 *Selective Bibliography

*Keywords

 Abstract

 The central idea of this study is about how to achieve a balance of power between the United States,Russia and China,in terms of the analysis of the main strategic organizational structures at the global level,in wich they are involved.The work is divided into two parts:in the first part are analyzed NATO’s strategies for the future,based on conclusions of the NATO Chicago Summit 2012;and the second part has the topic of Russian and Chinese attempts to limit the American hegemony.Finally, the findings are related to the major objectives that a suprastatal structure must have to adapt to the new challenges of the twenty-first century.

Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte principalele structuri de ordin strategic la nivel mondial în acest început de secol XXI şi să ofere,pe cât este posibil,previziuni privind evoluţia acestora în viitor.Analiza principalelor structuri de organizare strategică constituite pe glob are fără îndoială ca punct de pornire relaţiile dintre cele trei mari puteri mondiale -S.U.A,Rusia şi China.Interacţiunile dintre acestea tind să se concretizeze într-un triunghi geopolitic al viitorului,în jurul căruia vor gravita interesele celorlalte state cu pretenţii de afirmare pe plan mondial.În acest sens,se pot identifica trei aspecte care caracterizează acest triunghi geopolitic al viitorului:

             1.Relaţia de interdependenţă dintre cele trei superputeri

             2.Menţinerea unui echilibru pe plan mondial

             3.Migrarea centrului de putere spre Oceanul Pacfic 

 Referitor la primele doua aspecte,se confirmă teoria clasică a balanţei de putere in relaţiile internaţionale,conform căreia trebuie realizată o distribuţie corectă a puterii astfel incât niciunei puteri mondiale să nu i se permită să obţină dominaţia totală asupra celorlalte.Pe de altă parte,in prezent,scopul principal al realizării balanţei de putere este atingerea unui nivel înalt de securitate,iar în acest sens, cele trei superputeri au tendinţa de a-şi valorifica atât resursele interne (sporirea capacitătilor militare si economice),cat si resursele externe(întărirea aliantei din care fac parte si slăbirea celor adverse).[1]Prin urmare,cele două părti ale lucrării vor urmări strategiile principalilor actori ai sistemului internaţional din perspectiva realizării acestui echilibru al puterilor:

             I.Strategiile NATO
            II.Încercările Rusiei şi Chinei de a limita hegemonia americană

[1]    Waltz, N. Kenneth, Teoria politicii internaționale, Ed. Polirom, 2006,p .167

Cel de-al treilea aspect aduce în discutie rolul pe care il va mai  avea Uniunea Europeana pe scena internaţională în viitor, în condiţiile mutării centrului de interes în zona Pacificului in detrimentul vechiului centru de putere mondial,Atlanticul de Nord.În prezent,Oceanul Pacific tinde să devină cea mai importantă zonă a comerţului mondial,situaţie ce se prefigura incă de la începutul anilor ’90,când comerţul transpacific l-a egalat pe cel transatlantic pentru prima oară în istorie.[1]În final,vor fi câteva concluzii care au rolul de a sintetiza cele prezentate şi de a oferi o imagine de ansamblu a evoluţiei lumii în viitor.

STRATEGIILE NATO PENTRU VIITOR

          Cele mai noi concepte privind viitoarele strategii ale NATO au fost discutate în cadrul summitului de la Chicago din 20-21 mai 2012,prin care s-au concretizat deciziile luate la summitul precedent al statelor membre NATO,cel de la Lisabona din 2010.Acestea reflectă,de altfel,viziunile S.U.A din postura de lider incontestabil al acestei structuri de organizare strategică.Realitatea dominantă pentru următorii zece ani în ceea ce priveste strategia NATO în domeniul securităţii colective va fi caracterizată de conceptul Smart Defence cu cele trei obiective ale sale:apărare colectivă,gestionarea crizelor şi securitate prin cooperare.[1]Este un concept care se adaptează contextului crizei economice mondiale,dorindu-se o alocare mai raţională a resurselor cu o eficienţă maximă.Se remarcă astfel o abordare mai pragmatică a S.U.A. în relaţiile internaţionale,începută odată cu instalarea administraţiei Obama prin punerea în practică a ”puterii inteligente” (Smart power,o combinaţie între Soft Power şi Hard Power).Viziunile administraţiei anterioare a preşendintelui G.W. Bush,prin care S.U.A  se bazau în mare parte pe controlul şi dominaţia militară,asigurându-şi o creştere economică în urma războaielor,sunt din ce în ce mai îndepărtate.Acest fapt este susţinut de angajamentul luat de către NATO privind predarea responsabilităţii securităţii Afghanistanului către ANSF (Forţele Naţionale Afgane de Securitate) până în 2014[1],prefigurându-se pentru viitor o retragere definitivă a trupelor din regiune,problemă ce se va discuta la viitorul summit NATO.

     Analizând textul Declaraţiei de la Washington,observăm preocuparea NATO pentru consolidarea parteneriatelor strategice,punându-se un deosebit accent pe cel cu Rusia care are rolul de ”a crea un spaţiu comun de pace,stabilitate şi securitate”[1],dar şi pe Parteneriatul Distinctiv cu Ucraina.De asemenea,NATO se arată deschisă pentru noi extinderi ale alianţei,fiind făcute aprecieri referitoare la progresele realizate de către candidaţii la aderare:Bosnia-Herţegovina,Georgia,Macedonia şi Muntenegru.Este surprinzătoare afirmarea intenţiei de sprijinire a aderării Serbiei prin aprofundarea dialogului politic şi a cooperării practice cu aceasta.

          Alte aspecte discutate in cadrul summitului de la Chicago au fost:măsuri de combatere a atacurilor cibernetice;prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă şi apărarea împotriva ameninţărilor chimice,biologice,radiologice şi nucleare (CBRN);lupta împotriva terorismului;probleme legate de securitatea energetică. Lăsând la o parte prevederile din Declaraţia Summitului de la Chicago,se pot identifica două obiective majore ale NATO pe termen lung,acestea fiind într-o strânsă legătură cu interesele Rusiei în Europa de Est:

      -atragerea Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică,ce poate fi interpretată ca o actiune ofensivă

           -realizarea scutului anti-rachetă,o intenţie cu un rol declarat defensiv.

   I.1 Atragerea Ucrainei în NATO

       Este de necontestat interesul pe care l-a arătat NATO pentru Ucraina din momentul destrămării Uniunii Sovietice din anul 1991.Ucraina a fost primul stat din estul Europei abordat de NATO pentru demararea unei cooperări:astfel,aceasta va adera la Consiliul de Cooperare Nord-Atlantică şi va participa incepând cu 1994 la Parteneriatul pentru Pace.Această situaţie culminează cu semnarea la Madrid,în anul 1997,a Cartei asupra unui Parteneriat Distinctiv,prin care Ucrainei i se acordă un statut privilegiat între statele din estul Europei,justificat de importanţa strategică a acesteia.Începând din acest moment,începe să se reunească periodic Comisia NATO-Ucraina,formată din oficiali ucrainieni şi Consiliul Nord-Atlantic.Ucraina a fost pe parcursul ultimilor 20 de ani singurul stat făra statut de membru al Alianţei care a participat la toate misiunile şi operaţiunile NATO,fapt ce nu poate fi trecut cu vederea.La summitul de la Bucureşti din 2008,NATO a afişat o poziţie clară privind o viitoare aderare a Ucrainei,alături de Georgia,in structurile nord-atlantice.

     Pe plan intern,acestă ţară se confruntă cu o instabilitate politică accentuată,mai ales de la “Revoluţia Portocalie” din decembrie 2004-ianuarie 2005.Este un stat divizat între două tabere:o tabără pro-rusă şi una pro-occidentală,iar incepând cu 2010,prima a câştigat tot mai mult teren,determinând o schimbare în abordarea relaţiilor cu NATO.Noul preşedinte,Viktor Ianukovici a declarat intenţia de a nu angaja ţara în blocuri militare,în cooperarea cu NATO având prioritate interesele naţionale ale statului.Această schimbare de optică îngreunează în mod evident demersurile Alianţei de a atrage Ucraina în structurile sale.

     Cu toate acestea,cooptarea Ucrainei în NATO rămâne un obiectiv major pentru aceasta din urmă.Atragerea statului ucrainean în sfera de influenţă occidentală ar fi un real succes pentru intenţiile americane de a domina Eurasia.Se justifcă astfel vechea teorie a Heartland-ului,dezvoltată de Halford Mackinder şi Nicholas John Spykman prin care cine reuşeşte să domine inima Eurasiei,va avea o mare influenţă asupra lumii.Ucraina reprezintă un pivot geopolitic,fiind în imediata apropiere a acestei zone de interes.Ca reacţie,Rusia a demarat înfiinţarea Uniunii Eurasiatice,o structură ce îşi doreşte să coopteze statele ex-sovietice din Europa de Est.În mod sigur,Europa de Est va rămâne şi pe viitor o zonă în care interesele americane şi ruse se vor intersecta.

International Politics

International Politics


[1]    http://www.presidency.ro,Declaraţia finală a summitului de la Chicago,accesat in data de 31 iulie 2013

 I.2 Realizarea scutului anti-rachetă

Apărarea anti-rachetă a reprezentat un obiectiv major al NATO încă din timpul administraţiei lui Ronald Reagan,proiectul fiind elaborat de către Agenţia de Apărare Antirachetă (Missile Defense Agency),din cadrul Departamentului de Apărare al S.U.A..Proiectul a devenit o certitudine incepând cu anul 2010,când s-au stabilit locaţiile din Europa care trebuie să gazduiască scutul anti-rachetă,dupa cum urmează:Polonia şi România (baze militare cu interceptori Standard Missile 3 Block IB);Marea Britanie şi Turcia (radare de avertizare timpurie) şi Marea Mediterană (nava USS Monterey,dotată cu sistemul anti-rachetă Aegis,detaşată din 7 martie 2011).Acestora li se adaugă sistemul satelitar Space Tracking and Surveillance System (STSS).Scutul anti-rachetă are patru etape de realizare,în prezent intrându-se în cea de-a doua etapă:etapa I (2011);etapa a II-a (2015);etapa a III-a (2018)şi ultima etapă care are ca termen de finalizare anul 2020.[1]Pentru faza a patra a proiectului este destul de posibil să nu se aloce bugetul necesar,deoarece S.U.A. consideră prioritară o apărare a coastei de vest a continentului nord-american de eventualele atacuri ale Coreei de Nord.Scopul scutului anti-rachetă din Europa este unul defensiv,fiind o reacţie la rachetele iraniene balistice intercontinentale Shahab-3 şi Sejil-2,testate în anii 2008-2009.Justificarea acestui proiect pare destul de rezonabilă,dar Rusia a considerat din start scutul anti-rachetă o ameninţare la adresa securităţii sale,prin urmare văzând acest proiect ca pe unul cu scop ofensiv.

     Această situaţie poate fi interpretată ca o aplicaţie a dilemei securităţii (siguranţei) în relaţiile internaţionale,teorie dezvoltată de John Herz(anii ’50)şi Robert Jervis (Cooperation under the Security Dilemma,1978),care are ca idee centrală imposibilitatea de a exista în practică mijloace militare cu caracter eminamente defensiv.Scutul anti-rachetă propus de NATO este interpretat de Rusia ca un factor de ameninţare,concluzia teoriei dilemei securităţii fiind următoarea:“dorinţa unilaterală de creştere a siguranţei poate duce la o creştere a nesiguranţei“.Astfel,se explică replica Rusiei de a instala un radar în enclava Kaliningrad pentru a monitoriza scutul antirachetă american.

 În ultima perioadă,acest proiect pare să fi intrat într-un declin,delin justificat de decizia S.U.A.de a restructura sistemul de apărare anti-rachetă din Europa (feb.2013) vazută de mulţi ca pe o “concesie” facută Rusiei.Se aşteaptă ca o dezbatere serioasă despre scutul anti-rachetă să aibă loc la Washington,pe 8 august 2013,unde vor participa miniştrii de externe şi ai apărării  din S.U.A. şi Rusia[1]

II.ÎNCERCĂRILE RUSIEI ŞI CHINEI DE A LIMITA HEGEMONIA AMERICANĂ

II1 Rusia,OTSC şi Uniunea Eurasiatică

 Fără îndoială,Rusia a reuşit să îşi revină complet după şocul destrămării  URSS din 1991,evoluând enorm în anii 2000.Pe plan intern,statul rus s-a stabilizat din punct de vedere economic,un factor important de creştere economică fiind industria energetică,adusă sub controlul statului,contribuind în acest sens la statutul Rusiei de important exportator de energie.Exportul de gaze naturale a devenit un ”instrument geopolitic”,Europa Centrală şi de Est depinzând într-o mare măsură de gazul rusesc.Pe plan extern,Rusia are o abordare mai pragmatică (spre deosebire de fosta URSS),factorul geopolitic primând asupra celui ideologic.[1]Rusia încearcă o restabilire a fostei  sfere de influenţă sovietică,încercând în acelaşi timp să ofere o replică occidentalizării Europei de Est şi de Sud-Est.[2]Prin urmare,putem identifica în acest sens două structuri de organizare strategică iniţiate de către Rusia:Organizaţia Tratatului pentru Securitate Colectivă şi Uniunea Eurasiatică.

 OTSC reprezintă o alianţă politico-militară înfiinţată în anul 1992 şi poate fi considerată o structură cu caracter defensiv,deoarece are scopul declarat de a preveni extinderea graniţelor NATO spre est şi de a menţine în sfera de influenţă militară statele din ”vecinătatea apropiată”.[1]În prezent,aceasta are şase state membre:Armenia,Belarus,Kazahstan,Kyrgyzstan,Rusia şi Tadjikistan;în timp ce trei state au statut de observatori (Serbia,Iran şi Afghanistan) începând cu acest an. La fel ca Organizaţia de Cooperare de la Shanghai,scopul OTSC este controlul asupra Asiei Centrale,regiune cu importante rezerve energetice.Este de remarcat însă o instabilitate la niveul acestei alianţe,deoarece trei state membre au părăsit OTSC de-a lungul timpului:Azerbaidjan şi Georgia (în anul 1999) şi,în anul 2012,Uzbekistan.Cu toate acestea,alianţa este deschisă pentru noi membrii (cooptarea Ucrainei fiind un imperativ) şi se vrea a fi o contrapondere la NATO.Printre alte obiective ale OTSC:lupta împotriva traficului de droguri din Afghanistan;combaterea terorismului şi participarea la misiuni de menţinere a păcii iniţiate de către O.N.U..[1]

 Uniunea Eurasiatică reprezintă cea mai nouă structură iniţiată de către Moscova,un proiect perceput ca fiind o încercare de punere în practică a doctrinei eurasianismului din perioada interbelică(Nikolai Trubetzkoy,1920),reluată în anii 2000 de către politologul rus Aleksandr Dughin.Este prezentată ca o organizaţie economică(după modelul Uniunii Europene),având ca dată oficială de lansare 1 ianuarie 2015. Poate fi interpretată ca o structură cu caracter ofensiv,deoarece funţionează”după o motivaţie de tip imperialist,pornind de la un stat lider”(Rusia).[1]Vine să susţină această idee şi intenţia de a atrage state care sunt în prezent membre ale Uniunii Europene:Republica Cehă,Ungaria,Finlanda sau Bulgaria.Reprezintă o intenţie a Rusiei de reconstitui “teritoriul maximal istoric” al vechiului Imperiu Ţarist,intenţie care a mai avut precedente asemănătoare în trecut,cum ar fi panslavismul sau panortodoxismul. Uniunea eurasiatică a debutat la 1 ianuarie 2012 cu faza instituirii Spatiului Economic Comun şi Uniunii Vamale,din care fac parte trei state:Rusia,Belarus şi Kazahstan.Fiind o structură economică,Uniunea Eurasiatică se doreşte a fi un competitor al Uniunii Europene,care să profite de criza prin care trece aceasta din urmă.Rămâne însă de văzut dacă acest proiect va avea acelaşi succes precum construcţia europeană de după 1990.

Stratfor

Stratfor


[1]    Aymeric Chauprade,François Thual ,Dicţionar de geopolitică ,Editura Corint  ,2003,p.464

II.2 China ,OSC şi BRICS

  Pe plan intern,în China se concretizează rezultatele deschiderii economice din ani ’80,precum şi o relaxare a regimului politic de la începutul anilor 2000,prin care se garantau toate formele de proprietate.Pe plan extern,Republica Populară Chineză aplică principiul diplomatic al “cooperării paşnice “,având următoarele direcţii principale de dezvoltare a relaţiilor diplomatice:stabilirea de relaţii bune cu toate marile puteri,facilitarea cooperării regionale şi colaborarea cu ţările emergente din punct de vedere economic.În ceea ce priveşte alianţele din care face parte statul chinez,acestea au în special ca obiectiv cooperarea economică ,cum este cazul ASEAN sau grupul BRICS.O cooperare pe plan militar este realizată în cadrul Organizaţiei pentru cooperare de la Shanghai (OCS).Aceasta reprezintă,prin implicarea alături de Rusia,un proiect ambiţios prin care se doreşte contracararea influenţei NATO în regiune.[1]Statele membre sunt Rusia,China,Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan  şi Kârgâzstan,iar cele cu statut de observator sunt Mongolia,Iran,India şi Pakistan.În cei doisprezece ani de la înfiinţare,organizaţia a obţinut reprezentare juridică internaţională,a dezvoltat parteneriate cu alte organizaţii (ONU şi CSI).Obiectivele principale ale acestei organizaţii au fost concretizate într-un plan de acţiune comun de combatere a terorismului,extremismului şi separatismuluii (summitul de la Taşkent din 2006),precum şi constituirea unui club energetic.Cel mai important aspect al acestei organizaţii este parteneriatul strategic dintre Rusia şi China,de mare importanţă pentru regiunea Extremului Orient pentru şi zona Asia-Pacific.În acest fel,constituirea OCS poate fi o premisă pentru ascensiunea pe viitor a blocului eurasiatic şi naşterea unui nou centru de putere mondial.

 Grupul BRICS reprezintă o asociere după criteriul dezvoltării economice rapide a unor state cu economii emergente (Brazilia,Rusia,India,China şi Africa de Sud).Acest grup reflectă viziunea Chinei de colaborare cu ţările în curs de dezvoltare în scopul evoluţiei spre mai multă justiţie şi realizării echilibrului noii ordini mondiale.Cea mai ambiţioasă iniţiativă a acestuia este înfiinţarea unor instituţii financiare care să aibă aceeaşi influenţă pe plan mondial la fel ca Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional.[1],instituţii controlate de către S.U.A.. Dacă această iniţiativă s-ar concretiza,BRICS ar deveni o structură de organizare strategică importantă pe plan economic,reuşind să fie o contrapondere la lumea dezvoltată şi o replică la unilateralismul american.

images

CONCLUZII

1.Structurile de organizare strategică din secolul XXI au tendinţa să difere de cele anterioare prin eliminarea factorului politic (ideologic) ca motiv al constituirii acestora,primănd factorul geopolitic.Într-o lume care tinde spre democraţie politică şi spre realizarea unei economii de piaţă,toate statele vor trebui să se deschidă către exterior şi să coopereze,ca o consecinţă a mondializării economiei .

2.În ceea ce priveşte obiectivele unei structuri suprastatale,acestea vor fi adaptate noilor provocări ale secolului XXI:securitatea energetică;cooperarea militară şi lupta împotriva ameninţărilor asimetrice (crima organizată,terorismul,traficul de droguri,atacurile cibernetice) şi cooperarea economică prin realizarea unei pieţe unice regionale şi eliminarea barierelor vamale.

3.Se observă o tendinţă de depăşire a cadrului continental de către aceste structuri:de  exemplu acordul de comerţ liber dintre S.U.A. şi Uniunea Europeană sau Parteneriatul Transpacific (TPP),aflate încă în stadiul de negociere.

4.Aspectul militar poate avea alte direcţii de dezvoltare în viitor,prin cucerirea spaţiului.Sunt multe teorii care afirmă că ipotezele geoopolitice ale inceputului de secol XXI nu ar mai avea aplicabilitate,dacă accesul la spaţiu pentru instalarea de baze militare va deveni o realitate în următorii 50 de ani.Însă ,triunghiul geopolitic format de S.U.A.,Rusia şi China ar rămâne neschimbat,cele trei fiind în clubul puterilor spaţiale de pe mapamond.

Cartea în format electronic o găsiti aici-http://ro.scribd.com/doc/192585209/Triunghiul-de-Forte-Geopolitice-SUA-China-Rusia


[1]    economie.hotnews.ro/,Analiză: Clonele BRICS ale Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional ,Adrian Marius Dobre, 3 aprilie 2013,accesat în data de 1 august 2013.


[1]    Mihai Ştefan Dinu,Federaţia Rusă -elemente che ale participării în OCS ,Consiliul NATO-Rusia,BRIC şi posibile influenţe în Asia Centrală şi Caucaz,cu repercusiuni pentru România,Bucureşti,2010,p.20.


[1]    http://karadeniz-press.ro,OTSC ,arma strategică a Kremlinului împotriva NATO,26 octombrie 2010,Isac Mihai ,accesat în data de 1 august 2013.


[1]    http://geopolitics.ro,Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) şi noile provocări ale secolului XXI ,Ţîbrigan Nicolae ,accesat în data de 1 august 2013.


[1]    Teodor Frunzetti,Sebastian Oprescu,Lumea marilor puteri (2011-2013),Ed.Top Form,

p 70.

[2]    Ibidem,p.77


[1]    http://romanian.ruvr.ru/  ,Miniştrii de Externe şi Apărării din SUA şi Rusia vor examina scutul antirachetă ,25 iulie 2013 ,accesat în data de 1 august 2013.


[1]    http://www.hotnews.ro,Scutul antiracheta: cum functioneaza, unde va fi amplasat si care sunt costurile ,Victor Cozmei ,13 septembrie 2011,accesat în data de 1 august 2013.


[1]    http://www.academia.edu,Politici şi strategii NATO.Analiza summitului de la Chicago,Alexandru Groseanu,accesat în data de 31 iulie 2013


[1]    http://www.mapn.ro,Smart defense,teorie şi practică,Locotenent-colonel dr. Filofteia Repez ,accesat în data de 31 iulie 2013.


[1]    George Friedmnan ,Următorii o sută de ani,Editura Litera ,2012,p.14

“Strategic Review 2012″.regiunea Asia-Pacific,noul centru global de concurență

“Strategic Review 2012″.regiunea Asia-Pacific,noul centru global de concurență

Categorii: Geopolitica | Etichete: , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.