Pericolele sentimentalizării războiului. Câteva gânduri scrise în contextul retragerii americane din Afganistan și Irak


„Pasiunea va fi pe viitor dușmanul nostru. Rațiunea-recea, calculata, nepasionata rațiune- trebuie să furnizeze toate materialele pentru sprijinul și apărarea noastră pe viitor.” ABRAHAM LINCOLN

Elizabeth Samet predă limba și literatura engleză la Academia West Point. Cursul ei, în care viitorii ofițeri studiază,printre altele, piesele lui Wiliam Shakespeare, este o pată de culoare în cadrul unei programe care pune accent pe tactici și strategii militare.grafic1

Cadeții din primul an se autodescriu ca membri ai generației post-11 septembrie. Acești tineri de 18 ani care învață cum să articuleze angajamentul zelos în slujba națiunii, țintesc spre o promițătoare carieră militară într-o perioadă în care scrumul recentelor războaie arde încet, iar drama politică a excepționalismului american este pusă în scenă zilnic. Nu am găsit cuvinte mai potrivite decât cele ale autoarei articolului cu titlul „Poate un soldat american să moară în zadar? Ce ne învață Shakespeare, Lincoln și Supraviețuitorul singuratic despre pericolele refuzului de a lupta cu inutilitatea războiului”, din revista Foreign Policy (iunie 2014). Este menționat în subsolul articolului că opiniile profesoarei Elizabeth Samet nu sunt și opiniile West Point sau ale Departamentului de Apărare al SUA. Nu sunt deloc uimit de acest fapt.

În 2014,avem în vedere sfârșitul războaielor costisitoare,neconcludente, în care sunt implicate Statele Unite de peste 10 ani; Irak și Afganistan s-au dovedit interminabile și incomode-jenante pentru toată lumea,cu excepția,poate, a celor mai fervenți proiectanți inițiali ai acestora

În opinia acesteia,piesa „Richard al II-lea” transmite un puternic mesaj studenților săi: în confruntarea dintre limbajul puterii și actul violent în sine,violența are câștig de cauză: „Un rege înarmat doar cu simbolurile poetice ale autorității este ucis; un uzurpator (vărul lui Richard,Bolingbroke),susținut de o armată de mii de oamenii,este încoronat”. Opera lui Shakespeare mai oferă o altă lecție importantă-imaginile și metaforele folosite de scriitorul englez au rolul de a descrie violența în termeni abstracți sau indirecți,ceea ce nu diferă cu nimic față de limbajul folosit astăzi pentru a discuta despre război,inundat de un sentimentalism care pare să aparțină mai mult unei ere îndepărtate. Mai precis,incapabilitatea de a discuta cinstit despre lucruri urâte și periculoase,existând un cod al distorsionării,al vorbirii indirecte și al ascunderii.

140224161230-04-cory-remsburg-horizontal-gallery

Sentimentalitatea de astăzi privind războiul inundă retorica politică,discursul referitor la starea națiunii din 2014 al lui Barack Obama fiind inclus în această descriere a autoarei. Președintele american a speculat politic sacrificiul sergentului Cory Remsburg, grav rănit de explozia unei bombe în Kandahar,pe 1 octombrie 2013.Este superb modul în care Elizabeth Samet a redat reacția celor care îl ascultau pe Obama:Toți s-au ridicat la unison,iar unii membri ai Congresului au plâns când Obama a lăudat sacrificiul sergentului. Lideri aflați în antagonism au putut da dovadă de o solidaritate pe care nu o mai arătaseră de când se uniseră pentru a-l trimite pe Remsburg la război […] Aceasta este ipocrizia sentimentalismului”. Un discurs bombastic,demagogic,în stilul cu care Obama ne-a obișnuit în ultima perioada (folosit și în cazul situației din Ucraina).

În timp ce acesta afirmă că „de mai bine de 200 de ani, americanii au pus umărul la roata progresului, pentru a elibera alte țări de tiranie și de teamă, pentru a crea și a extinde posibilități de realizare individuală, astfel încât cuvintele încredințate hârtiei de fondatorii noștri să devină reale pentru fiecare cetățean”, foarte mulți își pun problema dacă cei care au murit în războaiele din Orientul Mijlociu, au făcut-o pentru o schimbare de durată. Nu contest idealurile americane de libertate și democrație, dar în cazul Afganistan și Irak, părinții fondatori ai SUA se răsucesc în mormânt. Este foarte posibil ca situația Ucrainei să îi transforme în zombie. Aveți aici un link, unde puteți găsi informații referitoare la ocupația americană din Japonia (1945-1952),unde aceștia se laudă că i-au ajutat pe niponi să urmeze drumul democrației și al reformelor economice: http://www.army.mil/postwarjapan/

Bineînțeles,vorbim de vremuri demult apuse. Acel „plan Marshall de reconstrucție a Irakului” propus de G.W. Bush în anul 2004 s-a dovedit a fi o glumă proastă.

Nu rămâne decât să închei într-o notă comică, neabținându-mâ să nu îl citez pe Păstorel Teodoreanu,care referitor la americani, avea următoarele versuri, prin anii ’50: „Dacă şi de astă dată se retrag din Orient/ Mă fac porumbelul păcii și mă cac pe Occident”. Revenind totuși la ideea centrală a articolului, care face apel la rațiune în detrimentul așa ziselor sentimente, în ceea ce privește modul de abordare a unui război,Elizabeth Samet conchide în felul următor:

Acum,când Statele Unite pleacă din Afganistan și din Irak,este timpul să ne gândim la aceste războaie-la toate războaiele -cu mintea. Limbajul pe care-l folosim pentru a vorbi despre lucruri care țin de putere și violență poate influența utilizarea forței americane pe viitor. În măsura în care permitem suferinței și sacrificiului, care nu pot fi negate,să răscumpere cumva toate cauzele-lăsând vina noastră să pună în umbră realitățile războaielor devastatoare,neconcludente-creștem probabilitatea de a ne trezi că ne confruntăm din nou u aceeași problemă.

Cert e că NU ne mai păcălesc de mult americanii cu dictonul „We think too much and feel too little”  din celebrul discurs al lui Charlie Chaplin  (filmul de propagandă antinazistă The dictator,1940).E timpul ca ei să gândească mai mult asupra consecințelor acțiunilor lor.

Anunțuri
Categorii: Historia magistra vitae | Etichete: | 2 comentarii

Navigare în articol

2 gânduri despre „Pericolele sentimentalizării războiului. Câteva gânduri scrise în contextul retragerii americane din Afganistan și Irak

  1. Oricum razboaiele au fost concludente pentru America. Mii de morti si raniti, intrastructura distrusa, sisteme politice precare in contextul politic actual, furturi, jafuri. Dar per total pentru America a fost o campanie reusita de testare a armamentului pentru viitoarele campanii militare.

    • Mai mult decât atât,americanii au testat un sistem de privatizare a armatei cu ocazia războaielor din Orientul Mijlociu. Pe 10 sep 2001, secretarul de stat al apărării, Donald Rumsfeld, ținea un discurs în care propunea inițierea unui plan de privatizare a sistemului militar. A doua zi, cădeau avioanele „cu teroriști” pe Pentagon și WTC. Războiul împotriva „terorismului global” avea toate premisele pentru a începe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.