Historia magistra vitae

ISTORIE- REZOLVAREA SUBIECTULUI DE METODICĂ DIN 2016


ROLUL SURSELOR ISTORICE ÎN FORMAREA-DEZVOLTAREA-EVALUAREA COMPETENȚELOR

  1. Precizarea unei categorii de surse istorice și menționarea a două avantaje și a două dezavantaje ale utilizării surselor istorice din această categorie în cadrul activităţii didactice specifice secvenței date.
  2. Precizarea unei metode de predare-învăţare în care se pot utiliza sursele istorice pentru care ați optat și exemplificarea formării/dezvoltării competenței 2.4. prin folosirea acestei metode (menționarea a două caracteristici ale metodei, a termenilor istorici, conceptelor, problemelor de atins și a conținuturilor utilizate, respectiv a trei sarcini de lucru date elevilor, referitoare la surse istorice).
  3. Proiectarea unui item de tip subiectiv care să evalueze ambele competențe din secvența dată.
  4. Precizarea unei metode complementare/alternative de evaluare care poate fi utilizată pentru competențele din secvența dată și menționarea a două criterii de evaluare specifice acestei metode.

CONȚINUTURI VIZATE- ROMÂNIA DUPĂ AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL (Programe şcolare ISTORIE, clasele a V-a – a VIII-a, OMECI nr. 5097 / 09.09.2009 ) 

• Evoluţii specifice ale regimului comunist 1945-1989
• Decembrie 1989. Context şi consecinţe
• Revenirea la democraţie

REZOLVARE (BIBLIOGRAFIE: DIDACTICA ISTORIEIDIDACTIC.RO)

Există două categorii principale de surse istorice: sursele fundamentale (scrise) și sursele vizuale. Cele din urmă sunt analizate întotdeauna separat, având rolul de confirmare și nuanțare a informațiilor extrase din sursele scrise. Conținuturile vizate fac parte din istoria secolului al XX-lea, de aceea vor prima sursele fundamentale. Cu cât evenimentele la care ne referim sunt mai apropiate de prezent, cu atât se extinde câmpul de investigație (câmpul istoriografic), mai exact creșterea numărului de categorii de surse istorice analizate.

Dat fiind faptul că tema studiată este una de istorie națională recentă, voi menționa o altă categorie de surse istorice: sursele de istorie orală. Acestea nu pot fi decât relatările părinților sau bunicilor elevilor (martori ai trecutului) cu privire la perioada regimului comunist. Dat fiind faptul că folosirea acestei categorii de surse istorice are atât avantaje cât și limite, o voi detalia în vederea rezolvării punctului 1.

Avantaje

  • Utilizarea surselor de istorie orală asigură o participare activă a elevului la reconstruirea trecutului.
  • Facilitează elevului capacitatea de asociere și de comparație: istoria orală permite stabilirea unei legături între experienţa şi mediul personal al elevului şi evenimente şi fenomene care au (au avut) loc pe o scară mai largă.

Pe de altă parte, principalul dezavantaj este legat de subiectivitate. 

Subiectivitatea se datorează percepţiei individuale a fenomenului sau evenimentului (modul în care un individ a perceput, prin prisma propriei educaţii, a intereselor şi nevoilor sale). Un alt dezavantaj al istoriei orale este inexactitatea informațiilor oferite: cu trecerea timpului, martorul a uitat unele detalii sau a considerat că nu sunt semnificative.

Cu toate acestea, folosirea istoriei orale în procesul de predare-învățare a acestor teme de istorie recentă este pe deplin justificată și recomandată cu încredere.

La clasă, profesorul utilizează atât surse istorice puse la dispoziție de manual, cât și surse culese din alte tipuri de resurse didactice.

Rolul surselor istorice în formarea/dezvoltarea competențelor din programa școlară de istorie este acela de dezvoltare a capacităților/deprinderilor de analiză sinteză, implicit dezvoltarea gândirii critice, finalitate primordială a disciplinelor socio-umane. Se recomandă în activitatea didactică folosirea surselor istorice ca mijloc de reducere a consumului de timp.

Există o schemă a succesiunii logice a celor trei elemente ale demersului instructiv educativ la disciplinele socio-umane. La istorie, schema are ca pivot central sursele istorice, facilitator al cunoașterii și interpretării trecutului.

CUNOȘTINȚE (Despre evenimente istorice și surse cu privire la evenimente)

ABILITĂȚI (de lucru cu sursele istorice) /DEPRINDERI ( de analiză a surselor)⇔

VALORI ȘI ATITUDINI (față de trecut, cât și față de prezent).

Ambele competențe din secvența dată fac apel la analiza surselor istorice:

2.4. Rezolvarea unor situaţii-problemă, prin utilizarea adecvată a surselor istorice referitoare la fapte din istoria românilor, desfăşurate în […] secolul al XX-lea.

3.7. Stabilirea unor relaţii între aspectele unui fapt istoric din […] secolul al XX-lea, pe baza surselor istorice.

Punctul 2 solicită precizarea unei metode de predare-învăţare în vederea formării/dezvoltării compentenței 2.4.  Am ales o metodă folosită de obicei la clasele mici, metoda Știu / Vreau să știu / Am învățat, deoarece implică categoria de surse ale istoriei orale menționată anterior.

Înainte de a descrie utilizarea metodei în sine, o voi pune în legătură cu o grilă de lectură, respectiv de analiză a surselor istorice, a cărei folosire se recomandă la lecțiile de istorie. Cele trei elemente-cheie de analiză sunt următoarele:

TEXTUL propriu-zis ( prezentarea unor fapte, evenimente sau fenomene istorice- datele problemei, punte între context și subtext)

CONTEXTUL (mediul în care a fost produsă sursa)

SUBTEXTUL ( ceea ce implică textul ca referință față de context).

În final, sunt elaborate concluziile de interpretare a textului istoric. Pentru a ridica gradul de complexitate a metodei Știu / Vreau să știu / Am învățat se impune utilizarea acestui tip de grilă de lectură; totodată pentru a fi în acord cu competența 2.4 – folosirea problematizării prin adecvarea la interpetarea surselor istorice. 

Cu privire la conținuturile utilizate (plus concepte, termeni istorici, probleme de atins), m-am gândit să aplic această metodă pentru înțelegerea situației din deceniul al 9-lea, perioada de sfârșit a regimului comunist din România.

Prima etapă a metodei presupune reactualizarea cunoștințelor anterioare (așa-numitele idei-ancoră), atât cele dobândite în cadrul orelor de curs, cât și cele ce țin de educația non-formală. Elevii pot prezenta la începutul orei eseuri ce conțin mărturii ale celor mai în vârstă cu privire la tema studiată ( folosirea surselor de istorie orală). Voi reveni asupra acestei sarcini la rezolvarea punctului 4 (precizarea unei metode complementare/alternative de evaluare)

A doua etapă – VREAU SĂ ȘTIU- presupune identificarea întrebărilor (nelămuririlor) elevilor, a căror curiozitate a fost stimulată de părinți sau bunici.  Profesorul are rol de moderator, de facilitator în asimilarea noilor cunoștințe. Se vor folosi texte din manual sau din alte materiale didactice. Elevii vor avea ca sarcină căutarea răspunsurilor la întrebări. Tranziția spre ultima etapă presupune ințelegerea noilor informații prin prisma cunoștințelor anterioare, în scopul relevării unor noi sensuri.

Profesorul își aduce contribuția în ultima etapă -AM ÎNVĂȚAT- printr-o scurtă prelegere. Se va urmări asigurarea conexiunii inverse (feedback-ului). Ca temă, elevii vor avea de pregătit răspunsurile la întrebări referitoare la ceea ce vor dori să afle suplimentar față de tema prezentată. Profesorul poate organiza în acest scop echipe de cercetare, sugerând modul de documentare.

Să rezumăm tema dezbătută prin această metodă: Elevii vor afla de la părinți informații privind lipsurile din deceniul al 9-lea: raționalizarea alimentelor, cozile, economisirea energiei, privarea de informare- scurtarea programului TV la două ore pe zi. Textele analizate la oră vor releva motivele dezastrului economic din acei ani, determinat de dorința conducătorilor de a returna integral datoriile externe, ce au provenit din împrumuturi folosite la dezvoltarea industrială și urbană a României socialiste. Pe deasupra, toate acestea au avut loc în contextul apăsător al unui regim totalitar- represiune dură a opoziției, cenzură totală, poliție politică, cultul personalității dus la extrem (neostalinism). Există multe elemente de analizat/interpretat- acestea alcătuiesc subtextul și concluziile.

Un item subiectiv care să evalueze competențele 2.4 și 3.7 va fi elaborat pe baza unui text (sursă) istoric. Am ales un eseu structurat care să pornească de la următorul text, de fapt o celebră afirmație a cunoscutului memorialist Constantin Argetoianu, politician marcant al perioadei interbelice:

Dacă ar cădea şi Churchill, după moartea lui Hitler, lui Mussolini, lui Roosevelt, n-ar mai rămâne decât Stalin, dintre marii conducători ai războiului. Ar fi un semn că Dumnezeu vrea să încerce omenirea cu plaga comunismului.

Pornind de la această sursă, se impun următoarele întrebări (cerințe):

-Prezentați evoluția Estului Europei după anul 1945. Cum s-a făcut tranziția la socialism?

–Care ar fi fost evoluția României dacă la Conferința de la Ialta (4-11 februarie 1945) acordul de procentaj ar fi stabilit o influență mai mare a statelor democratice?

Acest item subiectiv face apel la capacitatea elevilor de a problematiza, de a-și demonstra creativitatea și originalitatea. Pentru profesor, elaborarea unei scheme de notare este destul de dificilă.

Pentru prezentarea unei metode de evaluare alternativă (complementară) a celor două competențe prin implicarea surselor de istorie orală, cea mai adecvată sarcină pentru elevi ar putea fi realizarea unui interviu cu un părinte sau un bunic, martori ai evenimentelor din istoria recentă.

În prealabil, profesorul va elabora un ghid de interviu. Desigur, va lăsa libertate elevilor în alegerea întrebărilor cu care își vor chestiona rudele mai în vârstă. Interviul va oferi măsura orginalității și creativității elevilor, remarcându-se cei cu potențiale abilități jurnalistice. Tema interviului: Revoluția din 1989. Viața cotidiană. Criterii de evaluare: calitatea documentării, modul de redactare și editare (transformarea comunicării orale în comunicare scrisă);  relevanța rezultatelor obținute. 

Date ale intervievatorului:

Nume:

Prenume:

Data/ora înregistrării

Tipul înregistrării

Locul înregistrării

 

Date personale ale persoanei intervievate:

Nume

Prenume

Data şi locul naşterii

Studii

Profesia

Naţionalitatea

Religia

Stare civilă

Scurtă prezentare biografică

 

 

Anunțuri
Categorii: Historia magistra vitae, SOCIETATE | Etichete: , , , | Lasă un comentariu
 
 

Selecții din Revista Cinema (1938-1939). Galerie Foto


MM

Categorii: Divertisment, Historia magistra vitae | Etichete: , , , , , , | Lasă un comentariu

În Săptămâna Mare, parohia din Grivița își expune cele mai prețioase obiecte de cult din arhiva bisericii


Conform datelor oferite de pisanie, lăcașul de cult ce poartă hramul Sfântului Ierarh Nicolae a fost ridicat la sfârștul secolului al XIX-lea, prin eforturile membrilor obștii Grivița. 

După cum și arată numele, localitatea ialomițeană a fost întemeiată după Războiul de Independență prin împroprietărirea cu pământ a unor luptători cu merite deosebite în conflictul militar purtat la sud de Dunăre. Toponim cu rezonanță istorică, acesta amintește de isprava cuceririi redutei Grivița (30 august 1877), moment decisiv în cadrul asediului executat de către trupele româno-ruse asupra cetății Plevna.

Astăzi, o localitate aflată la marginea județului Ialomița, la jumătatea distanței dintre municipiul Slobozia și granița cu județul Buzău, Grivița, este cea de-a șasea localitate din seria celor în care mi-am desfășurat activitatea ca profesor. Din acest motiv, eram convins că sunt genul de persoană care le-a văzut pe toate. Însă ingeniozitatea administrației locale din Grivița m-a dat pe spate: modelul de organizare a sistemului de străzi este absolut senzațional- străzi fără denumire, însă numerotate de la 0 la 11 😉 .

Pisanie

PISANIA BISERICII SFÂNTUL IERARH NICOLAE DIN GRIVIȚA

Revenind la subiectul formulat în titlul, mi-a atras atenția micul muzeu improvizat din pridvorul bisericii. Preotul paroh Cristea s-a ocupat îndeaproape de organizarea expoziției de obiecte de cult și cărți bisericești vechi, păstrate cu multă grijă de către preoții din secolul trecut în podul bisericii. Acestea au fost restaurate cu ajutorul specialiștilor din cadrul Muzeului Național al Agriculturii de la Slobozia.

În curtea bisericii din centrul Griviței, verde și foarte îngrijită, au fost adunate de-a lungul timpului cruci de piatră, mărturii ridicate de familiile de țărani fruntași la întretăierea vechilor drumuri din arealul localității. Cele mai multe dintre ele gravate cu litere chirilice, ceea ce denotă o vechime mai mare de 150 de ani. Din păcate, din cauza uzurii mult prea mari, este nevoie de specialiști pentru descifrarea lor.

Este interesantă și distribuția picturii, realizată după ce biserica a fost avariată la cutremurul din 1977. Imaginile din naos reprezintă Geneza, iar zona de lângă altar este dedicată Învierii Domnului, respectându-se astfel firul logic sugerat de Vechiul și Noul Testament. Mai multe detalii au fost consemnate într-o monografie a bisericii, realizată de către doamna profesor Damian Cornelia, cea care a așternut pe hârtie și o istorie a școlii din Grivița, ce poartă astăzi numele unui erou din primul război mondial: sublocotenentul Areta Teodorescu, ucis la numai 22 de ani pe frontul din Dobrogea, în anul 1916.

Dintre obiectele expuse: trei potire, o icoană-diptic, un ceaslov de la începutul secolului trecut, o cădelniță de la 1893, două evanghelii din timpul regelui Carol I. În imaginea de mai jos, o icoană cu două fețe (Sfântul Ierarh Nicolae și Învierea Domnului), ce se presupune că datează din primul an de existență a bisericii din Grivița:

Icoana Inviere

evanghelie

O ediție a Sfintei Evanghelii, cu coperți de piele

potir

Potir de la începutul secolului XX

obiecte

Obiecte folosite în ritualurile bisericești

Cadelnita

 

Categorii: Cotidian, Historia magistra vitae, Momente care au schimbat cursul istoriei, Renaşterea României profunde | Etichete: , , , , , , | Lasă un comentariu

Muzeul Satului din Vlădeni-galerie foto


Categorii: Historia magistra vitae | Etichete: , | Lasă un comentariu

Orașul de Floci, dispărut sub apele Dunării și ale Ialomiței, în 1775. Sfârșitul apocaliptic descris de Gheorghe Burlacu în cartea „Oameni din Blagodești”


Cea mai frecventă ipoteză vehiculată de istorici este aceea că Orașul de Floci a fost devastat în timpul războiului ruso-turc, desfășurat între anii 1769-1774. În paralel, există teorii care susțin că acest centru comercial important din Evul Mediu se afla într-o zonă inundabilă, fiind afectat deseori de revărsările fluviului Dunărea și ale râului Ialomița. 

Ce a determinat dispariția bruscă de pe scena istoriei a acestei cetăți, printre puținele așezări medievale din Europa peste care nu s-au suprapus faze ulterioare de locuire?

ANUL FATIDIC 1775

În primele luni ale anului 1775 nimic nu putea prevede diluviul, adică viitura năprasnică a apelor la începutul verii, în zona Borcii de jos, la confluența Ialomiței cu Dunărea. Ploaia nu a contenit în acel an, în toată luna lui april și mai mult de jumătate din mai. S-a întâmplat atunci ca această ploaie îndelungată să nu-i ocolească nici pe cei din centrul Europei, de unde își adună apele marele fluviu, astfel că ceea ce era de așteptat s-a petrecut.

WP_20151109_14_36_43_Pro

Aria localităților din Balta Ialomiței, desființate în 1970. Hartă expusă la Muzeul Satului din Vlădeni

Așa își începe evocarea nefastului eveniment scriitorul Gh. Burlacu în volumul publicat la Editura Semne, în anul 2003. Orginar din localitatea Vlădeni, de profesie inginer zootehnist, a publicat peste 200 de lucrări științifice de-a lungul vieții. La începutul anilor 2000, s-a dedicat studierii istoriei locurilor natale. Astfel, au ieșit de sub lumina tiparului trei volume de proză, ce reprezintă un tribut adus așezărilor istorice desființate în urma inundațiilor din 1970: Bobu, Brăilița, Chioara, Piua Petrii și Sfântul Vasile, localități-satelit ale cetății medievale Orașul de Floci.

Furia apelor capriciosului râu Ialomița a reprezentat o constantă a istoriei acestor locuri. Viitura care a acoperit ceea ce mai rămăsese din Orașul de Floci, lovit de invazii și războaie, a prefigurat dezastrul din 1970. Acesta pare să fie substratul legendei prezentate de Gheorghe Burlacu în paginile cărții sale.

CETATEA DE LUT RIDICATĂ PE O POPINĂ, ÎN UNGHIUL FĂCUT DE CONFLUENȚA IALOMIȚEI CU DUNĂREA

Ei bine, s-a întâmplat atunci ca la nivelul exagerat de mare al Dunării, apreciat că se întâmplă o dată la câteva sute de ani, cursul apei a atins cote de 25-30 mii m.c. pe secundă. În aceste condiții, întâlnind pintenul de calcar al Hârșovei, Dunărea și-a schimbat brusc direcția șuvoiului, îndreptându-l către gura de vărsare a Ialomiței, adică exact către cetatea de lut, cu consecințe catastrofale.

În numai câteva ore orașul a fost inundat, apa intrând în toate dughenele negustorilor și-n casele flocenilor, inclusiv în cele 36 de biserici, cât pretinde un călător străin c-ar fi numărat în cetate în perioada ei de înflorire.

Oamenii, luați prin surprindere, au urcat claie peste grămadă în bărcile, luntrile, barcazele și corăbiile, câte se nimeriseră la schela cetății și au plecat aiurea, care cum au văzut.

Puhoiul de apă al Dunării a continuat să rupă popina în bucăți, ducând la vale pereți, acoperișuri și copaci. Nu toți flocenii au putut să se salveze. Au pierit atunci mulți bătrâni neputincioși.

După o săptămână, nu mai mult, toată popina cu oraș cu tot dispăruseră de pe fața pământului.

Mult timp după acest diluviu nemaivăzut, fel de fel de obiecte casnice și din gospodării luate de apă au fost găsite de către sătenii din așezările din aval de cetate, de la Bertești pâna la Brăila, iar înecații, oameni, vite și în special oi, au curs la vale plută, purtate de ape până la vărsarea fluviului în Marea cea Mare.

Fotografia ne uneste de sarbatori

Așa descrie autorul potopul din acea lună iunie a anului 1775. Drept urmare, majoritatea locuitorilor care au supraviețuit s-au mutat în satele din apropiere. Alții- pribegindu-se pe apele Dunării în căutarea de locuri mai stabile… 

Cu câteva luni înainte, Orașul de Floci își trăia ultimele momente ale înfloritoarei sale istorii. La începutul primăverii, după topirea zăpezilor din munți, Ialomița inundă complet Pădurea Chiranei, unindu-se cu balta Coșcovatei, devenind o nouă Dunăre tulbure și vijelioasă. Cetatea, ridicată pe o popină, martoră a eroziunii hidraulice provocată de anterioarele revărsări ale râului, rămâne izolată de restul lumii. Iar ploaia continua să cadă.

Mai mult decât atât, râul Ialomița își schimbă matca, cu 2-3000 de stânjeni mai către miază-noapte, vârsându-se în Dunăre în locul în care altădată fusese temeiul Orașului de Floci.  Ceea ce îl determină pe autor să afirme că schimbarea cursului Ialomiței a șters orice urmă de existență a cetății medievale: „ca nimeni și niciodată să nu mai poată bănui măcar unde a fost acesta”.

Conform atestărilor istorice, Cetatea de Floci fusese întemeiată chiar înaintea descălecatului legendarului voievod Negru Vodă, pe o popină (o zonă înaltă din câmpie). Bazându-se pe mărturiile bătrânilor satului Blagodești (așezare istorică din lunca Ialomiței, căreia arheologul Emilia Corbu de la Muzeul Județean Ialomița i-a dedicat pagini întregi, fiind un nume ce provine de la o familie boierească de la Orașul de Floci), Gheorghe Burlacu confirmă teoria pe care am tratat-o pe larg în această vară într-un articol de pe site-ul adevarul.ro: Unde se află cu adevărat Orașul de Floci? 

EVALUARE DIGITALĂ

Categorii: Historia magistra vitae, Momente care au schimbat cursul istoriei, Renaşterea României profunde | Etichete: , , , , , , , | 1 comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.