Momente care au schimbat cursul istoriei

În Săptămâna Mare, parohia din Grivița își expune cele mai prețioase obiecte de cult din arhiva bisericii


Conform datelor oferite de pisanie, lăcașul de cult ce poartă hramul Sfântului Ierarh Nicolae a fost ridicat la sfârștul secolului al XIX-lea, prin eforturile membrilor obștii Grivița. 

După cum și arată numele, localitatea ialomițeană a fost întemeiată după Războiul de Independență prin împroprietărirea cu pământ a unor luptători cu merite deosebite în conflictul militar purtat la sud de Dunăre. Toponim cu rezonanță istorică, acesta amintește de isprava cuceririi redutei Grivița (30 august 1877), moment decisiv în cadrul asediului executat de către trupele româno-ruse asupra cetății Plevna.

Astăzi, o localitate aflată la marginea județului Ialomița, la jumătatea distanței dintre municipiul Slobozia și granița cu județul Buzău, Grivița, este cea de-a șasea localitate din seria celor în care mi-am desfășurat activitatea ca profesor. Din acest motiv, eram convins că sunt genul de persoană care le-a văzut pe toate. Însă ingeniozitatea administrației locale din Grivița m-a dat pe spate: modelul de organizare a sistemului de străzi este absolut senzațional- străzi fără denumire, însă numerotate de la 0 la 11 😉 .

Pisanie

PISANIA BISERICII SFÂNTUL IERARH NICOLAE DIN GRIVIȚA

Revenind la subiectul formulat în titlul, mi-a atras atenția micul muzeu improvizat din pridvorul bisericii. Preotul paroh Cristea s-a ocupat îndeaproape de organizarea expoziției de obiecte de cult și cărți bisericești vechi, păstrate cu multă grijă de către preoții din secolul trecut în podul bisericii. Acestea au fost restaurate cu ajutorul specialiștilor din cadrul Muzeului Național al Agriculturii de la Slobozia.

În curtea bisericii din centrul Griviței, verde și foarte îngrijită, au fost adunate de-a lungul timpului cruci de piatră, mărturii ridicate de familiile de țărani fruntași la întretăierea vechilor drumuri din arealul localității. Cele mai multe dintre ele gravate cu litere chirilice, ceea ce denotă o vechime mai mare de 150 de ani. Din păcate, din cauza uzurii mult prea mari, este nevoie de specialiști pentru descifrarea lor.

Este interesantă și distribuția picturii, realizată după ce biserica a fost avariată la cutremurul din 1977. Imaginile din naos reprezintă Geneza, iar zona de lângă altar este dedicată Învierii Domnului, respectându-se astfel firul logic sugerat de Vechiul și Noul Testament. Mai multe detalii au fost consemnate într-o monografie a bisericii, realizată de către doamna profesor Damian Cornelia, cea care a așternut pe hârtie și o istorie a școlii din Grivița, ce poartă astăzi numele unui erou din primul război mondial: sublocotenentul Areta Teodorescu, ucis la numai 22 de ani pe frontul din Dobrogea, în anul 1916.

Dintre obiectele expuse: trei potire, o icoană-diptic, un ceaslov de la începutul secolului trecut, o cădelniță de la 1893, două evanghelii din timpul regelui Carol I. În imaginea de mai jos, o icoană cu două fețe (Sfântul Ierarh Nicolae și Învierea Domnului), ce se presupune că datează din primul an de existență a bisericii din Grivița:

Icoana Inviere

evanghelie

O ediție a Sfintei Evanghelii, cu coperți de piele

potir

Potir de la începutul secolului XX

obiecte

Obiecte folosite în ritualurile bisericești

Cadelnita

 

Anunțuri
Categorii: Cotidian, Historia magistra vitae, Momente care au schimbat cursul istoriei, Renaşterea României profunde | Etichete: , , , , , , | Lasă un comentariu

SENZAȚIONAL: INTERVIU CU TATĂL MEU, aflat la București în timpul REVOLUȚIEI din decembrie 1989


  1. Cum v-a găsit Revoluția din decembrie 1989 la București?

Eram la Casa Republicii. În iunie 1987 fusesem detașat la București. Coordonam un număr de 2-300 de concentrați, în executarea lucrărilor de la Casă. La acel moment aveam gradul de locotenent major de infanterie. Aveam 31 de ani.

Cât privește momentul decembrie 1989, ca urmare a evenimentelor de la Timișoara, s-au luat măsuri de întărire a pazei Casei. Începând cu data de 20 decembrie, am fost numit șeful pazei Casei Republicii, din ordinul comandatului dispozitivului.

  1. Ce măsuri speciale s-au luat în Capitală după evenimentele de la Timișoara?

      Am fost dotați cu armament (noi, cei de la paza Casei, nu aveam). Bucureștiul a fost împânzit de patrule militare, ce au acționat până la mitingul din 21 decembrie, care a dus la căderea lui Ceaușescu. După această dată, dispozitivele care înconjurau zona CC au fost întărite cu militari care au acționat pentru închiderea anumitor artere din București. Până la moartea generalului Milea, aceștia au acționat în felul următor: s-a executat foc la intimidare (în plan vertical). Se observa noaptea, când eram de pază. După fuga lui Ceaușescu, aceștia au pactizat cu “strada”, unii rămânând chiar în dispozitivul de apărare a Televiziunii.

  1. După fuga lui Ceaușescu, ați observat ceva deosebit?

În ziua de 23, m-am deplasat în Vitan (sediul unității), pentru rezolvarea unor probleme administrative. Pe drum, am trecut prin centru cu o mașină militară. Toată lumea arăta semnul victoriei și striga Armata e cu noi. Apăruseră deja zvonurile despre teroriști. Foarte mulți cetățeni de pe stradă veneau la unitate cu diferite zvonuri.

Directoarea unei grădinițe din Vitan a venit la noi și ne-a spus că sunt teroriști în clădirea grădiniței. Ne-am înarmat ca pentru luptă de stradă și ne-am deplasat pentru efectuarea unui control. Nu am găsit pe nimeni. Am intrat inclusiv în subsolul clădirii, unde era depozit de alimente. Directoarea spunea că o persoană i-a semnalat faptul că o trupă de teroriști au intrat în cămin. Aceștia puteau produce acțiuni de diversiune (de exemplu, să ia copii ostatici).

Am rămas la unitatea din Vitan și pe timpul nopții. O mașină tip TV, civilă, a oprit pe stradă dincolo de limita identificării pentru noi. Mașina era dotată cu un simulator de armă automată. Noi foloseam la aplicații așa ceva, în scopul economisirii muniției. A staționat timp de 3-4 minute (5-6 serii de gloanțe). A plecat mai departe.

Între timp, concentrații din Vitan, care s-au retras din Casă (în perioada Revoluției s-au oprit lucrările), au sărbătorit cu mult alcool și, în euforia bahică, au vrut să se deplaseze în Piață ( la Sala Palatului). După discuții lungi cu ei (având în vedere că exista pericolul să fie confundați cu teroriștii, apărând subit noaptea acolo) și ca urmare a imitației de tragere cu mitraliera făcută de mașina anterior menționată, le-a pierit elanul și au rămas pe loc.

Exista o întreagă fabrică de zvonuri ce ni se aduceau și erau transmise și prin Televiziune. Se crease o stare de insecuritate a cetățenilor. Zvonacii veneau mereu la poarta unității.

Pe 24, m-am întors la Casa Republicii. Era un climat de insecuritate și incertitudine. Aici am primit vestea capturării lui Ceaușescu.

  1. Cum s-a desfășurat activitatea de pază în această perioadă?

Paza a fost întărită cu ofițerii care erau disponibilizați de la munci și, după capturarea lui Ceaușescu, și cu cadrele disponibile din Securitate.

Exista multă confuzie și lipsă de autocontrol din partea multora dintre colegii mei. De altfel, o patrulă care acționa în zona dintre Ministerul Apărării și Casa Republicii a avut impresia că într-o macara se află o persoană. Bineînțeles că a fost catalogată drept terorist și s-a executat foc asupra macaralei. Gloanțele ricoșau din macara, fiind orientate către sediul Ministerului Apărării, care era păzit de militari. Aceștia, la rândul lor, executau foc asupra macaralei, crezând că sunt atacați din macara. După un timp, m-am deplasat la cel care conducea patrula și i-am ordonat să înceteze focul. Au încetat și militarii de la Minister. În zona apropiată a Casei Republicii, de pe clădirile în construcție, se executau focuri răzlețe către Casă, fără să se tragă în oameni.

Mă obișnuisem cu sunetul simulatoarelor de foc, deoarece acestea nu aveau zgomotul și cadența unei arme normale.

  1. Cum s-a ripostat la aceste așa- zisele focuri de armă?

      Militarii din pază s-au baricadat în Casă, alții au ocupat poziții la punctele de control, la gard. A doua zi, am ordonat să nu se mai riposteze la simulatoare, fapt care a dus la încetarea acțiunilor de pe cladirile din jur. Au continuat totuși, direcționând acțiunile către o unitate de pompieri aflată în zona Izvor. Acțiunile cu simulatoarele au continuat până după Revelion.

  1. Cum a continuat și s-a manifestat această stare de anarhie în Capitală?

Zvonurile vizau crearea unei stări conflictuale între noi și Ministerul de Interne. De exemplu, spuneau că miliția execută acțiuni diversioniste în oraș. Alții ne avertizau că Securitatea acționează împotriva Revoluției. Se vehicula că anumiți copii crescuți în centrele de plasament acționează în favoarea lui Ceaușescu.

Un coleg de la pază a executat foc asupra unui autobuz cu militari după ce a căzut în capcana unui zvon (un autobuz cu teroriști urma să treacă pe „13 septembrie”).

La mine au venit persoane care îmi ofereau sute de arme noi, sustrase din depozitele fostelor Gărzi Patriotice.  Le-am solicitat să facă o evidență la distribuirea armamentului și muniției. Dar, din păcate, nu s-a ținut cont. Vedeam pe stradă civili cu arme în spinare. Este posibil ca multe decese să se fi provocat din cauza unora care nu aveau experiență în mânuirea armelor. Un coleg a murit în zona Drumului Taberei, fiind împușcat pe timp de zi.

Magazinele fuseseră sparte și distruse. S-au luat alimente și televizoare. Climatul era de insecuritate și de confuzie.

După Revelion, situația s-a mai ameliorat. Pe timpul zilei era liniște. Magazinele s-au reaprovizionat.

  1. O amintire frumoasă din timpul Revoluției.

În ziua de Crăciun, era liniște. Așteptam denodământul cu Ceaușescu. Pe bulevardul 13 septembrie, se auzea un grup de tineri care cântau colinde tradiționale românești. Mergeau din bloc în bloc. În atmosfera aceea tensionată, mi-au mers la suflet. Ulterior , i-am văzut și la televizor. Erau studenți.

Categorii: Momente care au schimbat cursul istoriei | Etichete: , , , , , | Lasă un comentariu

Orașul de Floci, dispărut sub apele Dunării și ale Ialomiței, în 1775. Sfârșitul apocaliptic descris de Gheorghe Burlacu în cartea „Oameni din Blagodești”


Cea mai frecventă ipoteză vehiculată de istorici este aceea că Orașul de Floci a fost devastat în timpul războiului ruso-turc, desfășurat între anii 1769-1774. În paralel, există teorii care susțin că acest centru comercial important din Evul Mediu se afla într-o zonă inundabilă, fiind afectat deseori de revărsările fluviului Dunărea și ale râului Ialomița. 

Ce a determinat dispariția bruscă de pe scena istoriei a acestei cetăți, printre puținele așezări medievale din Europa peste care nu s-au suprapus faze ulterioare de locuire?

ANUL FATIDIC 1775

În primele luni ale anului 1775 nimic nu putea prevede diluviul, adică viitura năprasnică a apelor la începutul verii, în zona Borcii de jos, la confluența Ialomiței cu Dunărea. Ploaia nu a contenit în acel an, în toată luna lui april și mai mult de jumătate din mai. S-a întâmplat atunci ca această ploaie îndelungată să nu-i ocolească nici pe cei din centrul Europei, de unde își adună apele marele fluviu, astfel că ceea ce era de așteptat s-a petrecut.

WP_20151109_14_36_43_Pro

Aria localităților din Balta Ialomiței, desființate în 1970. Hartă expusă la Muzeul Satului din Vlădeni

Așa își începe evocarea nefastului eveniment scriitorul Gh. Burlacu în volumul publicat la Editura Semne, în anul 2003. Orginar din localitatea Vlădeni, de profesie inginer zootehnist, a publicat peste 200 de lucrări științifice de-a lungul vieții. La începutul anilor 2000, s-a dedicat studierii istoriei locurilor natale. Astfel, au ieșit de sub lumina tiparului trei volume de proză, ce reprezintă un tribut adus așezărilor istorice desființate în urma inundațiilor din 1970: Bobu, Brăilița, Chioara, Piua Petrii și Sfântul Vasile, localități-satelit ale cetății medievale Orașul de Floci.

Furia apelor capriciosului râu Ialomița a reprezentat o constantă a istoriei acestor locuri. Viitura care a acoperit ceea ce mai rămăsese din Orașul de Floci, lovit de invazii și războaie, a prefigurat dezastrul din 1970. Acesta pare să fie substratul legendei prezentate de Gheorghe Burlacu în paginile cărții sale.

CETATEA DE LUT RIDICATĂ PE O POPINĂ, ÎN UNGHIUL FĂCUT DE CONFLUENȚA IALOMIȚEI CU DUNĂREA

Ei bine, s-a întâmplat atunci ca la nivelul exagerat de mare al Dunării, apreciat că se întâmplă o dată la câteva sute de ani, cursul apei a atins cote de 25-30 mii m.c. pe secundă. În aceste condiții, întâlnind pintenul de calcar al Hârșovei, Dunărea și-a schimbat brusc direcția șuvoiului, îndreptându-l către gura de vărsare a Ialomiței, adică exact către cetatea de lut, cu consecințe catastrofale.

În numai câteva ore orașul a fost inundat, apa intrând în toate dughenele negustorilor și-n casele flocenilor, inclusiv în cele 36 de biserici, cât pretinde un călător străin c-ar fi numărat în cetate în perioada ei de înflorire.

Oamenii, luați prin surprindere, au urcat claie peste grămadă în bărcile, luntrile, barcazele și corăbiile, câte se nimeriseră la schela cetății și au plecat aiurea, care cum au văzut.

Puhoiul de apă al Dunării a continuat să rupă popina în bucăți, ducând la vale pereți, acoperișuri și copaci. Nu toți flocenii au putut să se salveze. Au pierit atunci mulți bătrâni neputincioși.

După o săptămână, nu mai mult, toată popina cu oraș cu tot dispăruseră de pe fața pământului.

Mult timp după acest diluviu nemaivăzut, fel de fel de obiecte casnice și din gospodării luate de apă au fost găsite de către sătenii din așezările din aval de cetate, de la Bertești pâna la Brăila, iar înecații, oameni, vite și în special oi, au curs la vale plută, purtate de ape până la vărsarea fluviului în Marea cea Mare.

Fotografia ne uneste de sarbatori

Așa descrie autorul potopul din acea lună iunie a anului 1775. Drept urmare, majoritatea locuitorilor care au supraviețuit s-au mutat în satele din apropiere. Alții- pribegindu-se pe apele Dunării în căutarea de locuri mai stabile… 

Cu câteva luni înainte, Orașul de Floci își trăia ultimele momente ale înfloritoarei sale istorii. La începutul primăverii, după topirea zăpezilor din munți, Ialomița inundă complet Pădurea Chiranei, unindu-se cu balta Coșcovatei, devenind o nouă Dunăre tulbure și vijelioasă. Cetatea, ridicată pe o popină, martoră a eroziunii hidraulice provocată de anterioarele revărsări ale râului, rămâne izolată de restul lumii. Iar ploaia continua să cadă.

Mai mult decât atât, râul Ialomița își schimbă matca, cu 2-3000 de stânjeni mai către miază-noapte, vârsându-se în Dunăre în locul în care altădată fusese temeiul Orașului de Floci.  Ceea ce îl determină pe autor să afirme că schimbarea cursului Ialomiței a șters orice urmă de existență a cetății medievale: „ca nimeni și niciodată să nu mai poată bănui măcar unde a fost acesta”.

Conform atestărilor istorice, Cetatea de Floci fusese întemeiată chiar înaintea descălecatului legendarului voievod Negru Vodă, pe o popină (o zonă înaltă din câmpie). Bazându-se pe mărturiile bătrânilor satului Blagodești (așezare istorică din lunca Ialomiței, căreia arheologul Emilia Corbu de la Muzeul Județean Ialomița i-a dedicat pagini întregi, fiind un nume ce provine de la o familie boierească de la Orașul de Floci), Gheorghe Burlacu confirmă teoria pe care am tratat-o pe larg în această vară într-un articol de pe site-ul adevarul.ro: Unde se află cu adevărat Orașul de Floci? 

EVALUARE DIGITALĂ

Categorii: Historia magistra vitae, Momente care au schimbat cursul istoriei, Renaşterea României profunde | Etichete: , , , , , , , | 1 comentariu

Discurs Ronald Reagan 12 iunie 1987


Discurs Ronald Reagan 12 iunie 1987.

Categorii: Momente care au schimbat cursul istoriei | Lasă un comentariu

Discurs Ronald Reagan 12 iunie 1987:Mr Gorbaciov,tear down this wall!


La 24 ani de ani dupa discursul lui JFK,Ronald Reagan anunta sfarsitul.

Categorii: Momente care au schimbat cursul istoriei | Etichete: , , | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.