Renaşterea României profunde

În Săptămâna Mare, parohia din Grivița își expune cele mai prețioase obiecte de cult din arhiva bisericii


Conform datelor oferite de pisanie, lăcașul de cult ce poartă hramul Sfântului Ierarh Nicolae a fost ridicat la sfârștul secolului al XIX-lea, prin eforturile membrilor obștii Grivița. 

După cum și arată numele, localitatea ialomițeană a fost întemeiată după Războiul de Independență prin împroprietărirea cu pământ a unor luptători cu merite deosebite în conflictul militar purtat la sud de Dunăre. Toponim cu rezonanță istorică, acesta amintește de isprava cuceririi redutei Grivița (30 august 1877), moment decisiv în cadrul asediului executat de către trupele româno-ruse asupra cetății Plevna.

Astăzi, o localitate aflată la marginea județului Ialomița, la jumătatea distanței dintre municipiul Slobozia și granița cu județul Buzău, Grivița, este cea de-a șasea localitate din seria celor în care mi-am desfășurat activitatea ca profesor. Din acest motiv, eram convins că sunt genul de persoană care le-a văzut pe toate. Însă ingeniozitatea administrației locale din Grivița m-a dat pe spate: modelul de organizare a sistemului de străzi este absolut senzațional- străzi fără denumire, însă numerotate de la 0 la 11 😉 .

Pisanie

PISANIA BISERICII SFÂNTUL IERARH NICOLAE DIN GRIVIȚA

Revenind la subiectul formulat în titlul, mi-a atras atenția micul muzeu improvizat din pridvorul bisericii. Preotul paroh Cristea s-a ocupat îndeaproape de organizarea expoziției de obiecte de cult și cărți bisericești vechi, păstrate cu multă grijă de către preoții din secolul trecut în podul bisericii. Acestea au fost restaurate cu ajutorul specialiștilor din cadrul Muzeului Național al Agriculturii de la Slobozia.

În curtea bisericii din centrul Griviței, verde și foarte îngrijită, au fost adunate de-a lungul timpului cruci de piatră, mărturii ridicate de familiile de țărani fruntași la întretăierea vechilor drumuri din arealul localității. Cele mai multe dintre ele gravate cu litere chirilice, ceea ce denotă o vechime mai mare de 150 de ani. Din păcate, din cauza uzurii mult prea mari, este nevoie de specialiști pentru descifrarea lor.

Este interesantă și distribuția picturii, realizată după ce biserica a fost avariată la cutremurul din 1977. Imaginile din naos reprezintă Geneza, iar zona de lângă altar este dedicată Învierii Domnului, respectându-se astfel firul logic sugerat de Vechiul și Noul Testament. Mai multe detalii au fost consemnate într-o monografie a bisericii, realizată de către doamna profesor Damian Cornelia, cea care a așternut pe hârtie și o istorie a școlii din Grivița, ce poartă astăzi numele unui erou din primul război mondial: sublocotenentul Areta Teodorescu, ucis la numai 22 de ani pe frontul din Dobrogea, în anul 1916.

Dintre obiectele expuse: trei potire, o icoană-diptic, un ceaslov de la începutul secolului trecut, o cădelniță de la 1893, două evanghelii din timpul regelui Carol I. În imaginea de mai jos, o icoană cu două fețe (Sfântul Ierarh Nicolae și Învierea Domnului), ce se presupune că datează din primul an de existență a bisericii din Grivița:

Icoana Inviere

evanghelie

O ediție a Sfintei Evanghelii, cu coperți de piele

potir

Potir de la începutul secolului XX

obiecte

Obiecte folosite în ritualurile bisericești

Cadelnita

 

Categorii: Cotidian, Historia magistra vitae, Momente care au schimbat cursul istoriei, Renaşterea României profunde | Etichete: , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA BIBLIOTECII STELNICA, 7 MAI 2016


13118904_887049061403511_2767400807070825380_n

Categorii: Renaşterea României profunde, Uncategorized | Lasă un comentariu

Târgul expozițional de mărțișoare de la Țăndărei, 27 februarie 2016.


Categorii: Renaşterea României profunde | Etichete: , , , | Lasă un comentariu

Orașul de Floci, dispărut sub apele Dunării și ale Ialomiței, în 1775. Sfârșitul apocaliptic descris de Gheorghe Burlacu în cartea „Oameni din Blagodești”


Cea mai frecventă ipoteză vehiculată de istorici este aceea că Orașul de Floci a fost devastat în timpul războiului ruso-turc, desfășurat între anii 1769-1774. În paralel, există teorii care susțin că acest centru comercial important din Evul Mediu se afla într-o zonă inundabilă, fiind afectat deseori de revărsările fluviului Dunărea și ale râului Ialomița. 

Ce a determinat dispariția bruscă de pe scena istoriei a acestei cetăți, printre puținele așezări medievale din Europa peste care nu s-au suprapus faze ulterioare de locuire?

ANUL FATIDIC 1775

În primele luni ale anului 1775 nimic nu putea prevede diluviul, adică viitura năprasnică a apelor la începutul verii, în zona Borcii de jos, la confluența Ialomiței cu Dunărea. Ploaia nu a contenit în acel an, în toată luna lui april și mai mult de jumătate din mai. S-a întâmplat atunci ca această ploaie îndelungată să nu-i ocolească nici pe cei din centrul Europei, de unde își adună apele marele fluviu, astfel că ceea ce era de așteptat s-a petrecut.

WP_20151109_14_36_43_Pro

Aria localităților din Balta Ialomiței, desființate în 1970. Hartă expusă la Muzeul Satului din Vlădeni

Așa își începe evocarea nefastului eveniment scriitorul Gh. Burlacu în volumul publicat la Editura Semne, în anul 2003. Orginar din localitatea Vlădeni, de profesie inginer zootehnist, a publicat peste 200 de lucrări științifice de-a lungul vieții. La începutul anilor 2000, s-a dedicat studierii istoriei locurilor natale. Astfel, au ieșit de sub lumina tiparului trei volume de proză, ce reprezintă un tribut adus așezărilor istorice desființate în urma inundațiilor din 1970: Bobu, Brăilița, Chioara, Piua Petrii și Sfântul Vasile, localități-satelit ale cetății medievale Orașul de Floci.

Furia apelor capriciosului râu Ialomița a reprezentat o constantă a istoriei acestor locuri. Viitura care a acoperit ceea ce mai rămăsese din Orașul de Floci, lovit de invazii și războaie, a prefigurat dezastrul din 1970. Acesta pare să fie substratul legendei prezentate de Gheorghe Burlacu în paginile cărții sale.

CETATEA DE LUT RIDICATĂ PE O POPINĂ, ÎN UNGHIUL FĂCUT DE CONFLUENȚA IALOMIȚEI CU DUNĂREA

Ei bine, s-a întâmplat atunci ca la nivelul exagerat de mare al Dunării, apreciat că se întâmplă o dată la câteva sute de ani, cursul apei a atins cote de 25-30 mii m.c. pe secundă. În aceste condiții, întâlnind pintenul de calcar al Hârșovei, Dunărea și-a schimbat brusc direcția șuvoiului, îndreptându-l către gura de vărsare a Ialomiței, adică exact către cetatea de lut, cu consecințe catastrofale.

În numai câteva ore orașul a fost inundat, apa intrând în toate dughenele negustorilor și-n casele flocenilor, inclusiv în cele 36 de biserici, cât pretinde un călător străin c-ar fi numărat în cetate în perioada ei de înflorire.

Oamenii, luați prin surprindere, au urcat claie peste grămadă în bărcile, luntrile, barcazele și corăbiile, câte se nimeriseră la schela cetății și au plecat aiurea, care cum au văzut.

Puhoiul de apă al Dunării a continuat să rupă popina în bucăți, ducând la vale pereți, acoperișuri și copaci. Nu toți flocenii au putut să se salveze. Au pierit atunci mulți bătrâni neputincioși.

După o săptămână, nu mai mult, toată popina cu oraș cu tot dispăruseră de pe fața pământului.

Mult timp după acest diluviu nemaivăzut, fel de fel de obiecte casnice și din gospodării luate de apă au fost găsite de către sătenii din așezările din aval de cetate, de la Bertești pâna la Brăila, iar înecații, oameni, vite și în special oi, au curs la vale plută, purtate de ape până la vărsarea fluviului în Marea cea Mare.

Fotografia ne uneste de sarbatori

Așa descrie autorul potopul din acea lună iunie a anului 1775. Drept urmare, majoritatea locuitorilor care au supraviețuit s-au mutat în satele din apropiere. Alții- pribegindu-se pe apele Dunării în căutarea de locuri mai stabile… 

Cu câteva luni înainte, Orașul de Floci își trăia ultimele momente ale înfloritoarei sale istorii. La începutul primăverii, după topirea zăpezilor din munți, Ialomița inundă complet Pădurea Chiranei, unindu-se cu balta Coșcovatei, devenind o nouă Dunăre tulbure și vijelioasă. Cetatea, ridicată pe o popină, martoră a eroziunii hidraulice provocată de anterioarele revărsări ale râului, rămâne izolată de restul lumii. Iar ploaia continua să cadă.

Mai mult decât atât, râul Ialomița își schimbă matca, cu 2-3000 de stânjeni mai către miază-noapte, vârsându-se în Dunăre în locul în care altădată fusese temeiul Orașului de Floci.  Ceea ce îl determină pe autor să afirme că schimbarea cursului Ialomiței a șters orice urmă de existență a cetății medievale: „ca nimeni și niciodată să nu mai poată bănui măcar unde a fost acesta”.

Conform atestărilor istorice, Cetatea de Floci fusese întemeiată chiar înaintea descălecatului legendarului voievod Negru Vodă, pe o popină (o zonă înaltă din câmpie). Bazându-se pe mărturiile bătrânilor satului Blagodești (așezare istorică din lunca Ialomiței, căreia arheologul Emilia Corbu de la Muzeul Județean Ialomița i-a dedicat pagini întregi, fiind un nume ce provine de la o familie boierească de la Orașul de Floci), Gheorghe Burlacu confirmă teoria pe care am tratat-o pe larg în această vară într-un articol de pe site-ul adevarul.ro: Unde se află cu adevărat Orașul de Floci? 

EVALUARE DIGITALĂ

Categorii: Historia magistra vitae, Momente care au schimbat cursul istoriei, Renaşterea României profunde | Etichete: , , , , , , , | 1 comentariu

Interviu cu Erwin Albu


Am învăţat că, din postura de simplu cetăţean, poţi muta munţii, chiar şi în România!

Din postura de ales local, Erwin Albu a propus un model de comunicare cu cetăţenii, specific secolului în care trăim. Erwin Albu a înţeles într-un mod diferit utilitatea Facebook-ului, folosit de către majoritatea politicienilor noştri doar pentru postarea de poze din vacanţe sau pentru propagandă. Pe pagina personală a acestuia apăreau periodic rapoarte de activitate, decizii ale consiliului local, chiar şi declaraţii de venit.

Interviul pe adevarul.ro

Categorii: Politică, Renaşterea României profunde | Etichete: , , , , | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.