Articole etichetate cu: Foreign Policy

Câteva considerații asupra politicii externe a României-subiect invizibil în presa noastră


Cunoscuta publicație axată pe  politică globală,economie și idei,Foreign Policy își onorează deviza „subiecte altfel invizibile ” în fiecare număr.Ediția din mai a FP România își confirmă încă o dată blazonul,propunând subiecte destul de sensibile referitoare la țara noastră.Este anul de grație 2014,an electoral pentru noi,iar analiștii adoptă o retorică mai incisivă,fiind scoase la lumină probleme mult mai serioase decât până acum.Pentru cei care nu am încetat să sperăm,alegerile prezidențiale de la finalul anului ar trebui să aducă importante schimbări și să reprezinte în acest sens o bornă istorică în evoluția României.

Pentru început,cum ar putea fi realizată o repoziționare a României pe scena internațională, urmând exemplul polonez: Continuăm să gândim și să acționăm ca un stat mic sau migrăm spre o ligă superioară,după modelul Poloniei?,o întrebare retorică a politologului Octavian Milewski,specializat în spațiul Europei Centrale și de Est,din finalul interviului realizat de Petre Munteanu.Având drept punct de referință cel mai recent succes diplomatic al Poloniei,implicarea acesteia alături de Germania și Franța în medierea acordului dintre Victor Ianukovici și opoziție din luna februarie a anului curent,în urma căruia s-a stabilit organizarea de alegeri anticipate în Ucraina și s-au găsit în același timp soluții pentru stoparea violențelor de la Kiev,Octavian Millewski realizează o scurtă expunere a pașilor parcurși de către statul polonez  pe drumul afirmării sale ca centru de putere regională în Europa Centrală și de Est și ascederii  într-un club select,alături de Franța,Germania și Marea Britanie.

În opinia acestuia,Polonia se găsește în această poziție datorită avansului câștigat în anii ’80,când mișcarea Solidaritatea devenea prima formă serioasă de rezistență anticomunistă din Europa de Est.După 1989,Polonia și-a orientat politica externă pe două direcții:reconcilierea istorică cu vecinul de la Vest,Germania și înființarea Grupului de la Vișegrad (sau V4-Polonia,Ungaria,Cehia și Slovacia),având aceleași conotații istorice,un acord din secolul XII semnat de către regii Boemiei,Poloniei și Ungariei.Ce putea face și România în acest timp și nu a făcut-o, a fost crearea unei școli de expertiză care să se concentreze pe regiunea Europei Centrale și de Est.În Polonia,a apărut o generație numeroasă de absolvenți din sfera studiilor est-europene din care s-au desprins actualii specialiștii din sectorul guvernamental și cel nonguvernamental.Rezultatul:crearea unor grupuri de cercetare de talia OSW(concentrat strict pe domeniul economic,afiliat ministerului de resort) sau PISM(Institutul Polonez de Afaceri Internaționale din cadrul MAE din Polonia),diferite fundații,ONG-uri sau asociații,toate acestea asigurând un înalt grad de informare a oamenilor cu putere de decizie din Polonia,cu mult superior celui din România.

România putea fi cel puțin angrenată în această dinamică regională est-europeană dacă o înțelegea din timp.Influențată sau nu din exterior,opțiunea țării noastre de a insista pe politica regionalizării în Marea Neagră,un proiect unde și-a atribuit statutul de lider,s-a dovedit a fi un eșec.Mult mai realizabilă ar fi fost atragerea în cadrul Parteneriatului Estic,propunere refuzată de diplomația românească.Ceea ce ne lipsește nouă este evidențiat foarte bine de  O.Milewski și ar trebui să devină un obiectiv important pe viitor:Polonia s-a bucurat de foarte multă simpatie datorită pragmatismului și capacității de a sta la masă cu elitele politice de toate culorile

Radoslaw Sikorski,cel care ocupă portofoliul externelor polonez de aproape 7 ani,performanță neegalată în România,unde se consideră că nu este nevoie de stabilitate la acest minister de o importanță strategică
Radoslaw Sikorski,cel care ocupă portofoliul externelor polonez de aproape 7 ani,performanță neegalată în România,unde se consideră că nu este nevoie de stabilitate la acest minister de o importanță strategică

 Profilul energetic bun al României ar putea ajuta la obținerea mandatului de comisar european pentru Energie?

În articolul semnat de către Dan Luca(doctor în relații internaționale și studii europene) este sugerată posibilitatea că România ar putea obține un portofoliu important în cadrul Comisiei Europene,cel al energiei.Acest fapt ar depinde în mare măsură de lobby-ul diplomatic care trebuie realizat de  România în perioada imediat  următoare alegerilor europarlamentare.Țara noastră ar putea deveni un pol energetic european prin implementarea proiectelor comunitare în zona Balcanilor și Europei de Est:South Coridor -conducta de gaze din Bulgaria către Austria via România și Ungaria sau Gas East(traseul estic al gazelor).Mai multe detalii aici.

Acest obiectiv ar putea fi  unul prea ambițios,dacă este să ne luăm după studiul lui Valeriu Nicolae (activist pentru drepturile omului),în condițiile în care diplomația românească nici măcar nu și-a stabilit o țintă strategică clară pentru portofoliul viitorului comisar european de la Bruxelles,lipsind chiar și numele  posibililor candidați!Nu este suprinzătoare această situație într-o țară în care tot ceea ce contează sunt luptele ce se dau pe plan intern,reprezentarea noastră în străinătate fiind mai puțin relevantă.Acesta recomandă concentrarea României pe două portofolii:Extinderea sau Ocuparea Forței de Muncă,Afaceri Sociale și Incluziune.

Desemnarea în anul 2009 a  lui Dacian Cioloș la portofoliul agriculturii nu a reprezentat un succes al diplomației românești.Franța a fost de fapt cea care a câștigat un comisar european în plus.Având studiile aprofundate la Școala Superioară de Agronomie din Rennes și numeroase stagii de pregătire realizate pe teritoriul statului francez,este clar că interesele Franței au avut prioritate în activitatea comisarului european pentru agricultură,Dacian Cioloș.Este o lecție dură pentru România și un avertisment pentru viitor, în contextul în care tot mai mulți tineri cu potențial sunt educați și formați în străinătate.

România se află pe locul 3 în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata de dependență față de importurile de energie,de numai 22,7 %.Este devansată doar de Estonia (17,2%) și Danemarca care are chiar un surplus de 3,4%.
România se află pe locul 3 în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata de dependență față de importurile de energie,de numai 22,7 %.Este devansată doar de Estonia (17,2%) și Danemarca care are chiar un surplus de 3,4%.

 În final,câteva adevăruri dureroase -„O politică nu tocmai externă”  

Lipsa de orizont a politicii externe românești din ultimul deceniu este taxată în termeni mult mai duri de către Valeriu Nicolae,punând-o în legătură cu practicile pe care le cunoaștem atât de bine pe plan intern:

conformismul,vorbele goale,mita,lăcomia,compromisul,nepotismul joacă de multe ori un rol important în numirea ambasadorilor,secretarilor de stat,diplomaților de rang înalt,consilierilor sau birocraților.

Practici care domină întreaga societate românească și despre care nu are rost să discutăm.Este revoltător că acestea au ajuns chiar și la cel mai înalt nivel,acolo unde mai sus numitele criterii de promovare nu au ce să caute.O situație îngrijorătoare pe  care o cunoaștem cu toții și o acceptăm tacit,deși este clar că atins apogeul în ultimii ani.Politizarea excesivă a dus la condiționarea obținerii unei funcții importante de apartenența la un grup puternic din cadrul unui partid politic.

  Din cauza deciziei de a-și împinge fiica în Parlamentul European,președintele României nu are nicio legitimitate să ceară reformarea semnificativă a unui sistem bazat pe nepotism.

Este indubitabil faptul că România nu a dus o adevărată politică externă după momentul favorabil al integrării euro-atlantice.Cei trei piloni care au lipsit cu desăvârșire sunt următorii:

1.O strategie de reprezentare și influență la nivelul mecanismelor internaționale dublată de o planificare politică impecabilă pe plan intern

2.O bună înțelegere a rolului relației dintre MAE și președinte,coordonatorii politicii externe a României

3.Și nu în ultimul rând,instituții de stat funcționale,dominate de profesioniști

Concluzia este următoarea:Promovarea și protejarea intereselor statului trebuie să primeze în fața nepotismului și corupției.Vorbim deja de  un grav prejudiciu adus siguranței naționale,nu numai al imaginii României pe plan internațional.That sheep has sailed,cum spun americanii.(Acea oportunitate a fost demult pierdută).

Categorii: Geopolitica, Politică | Etichete: , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Școlile private low-cost,un model de succes ce prefigurează o revoluție globală a educației?


downloadCând spunem școli private,ne gândim imediat la ceva ce ține de apanajul elitelor.Pentru toți ceilalți,există sistemul public de învățământ.Dar ce se întâmpla atunci când avem o clasă de mijloc în ascensiune,care dorește să primească în schimbul impozitelor plătite către stat, servicii educaționale de calitate pentru copiii membrilor acestei pături sociale?

Charles Kenny,cel care în numărul din martie 2014 al revistei Foreign Policy scria despre activismul clasei de mijloc,previzionat pentru următoarele decenii, abordează în ediția din mai a cunoscutei publicații americane, subiectul sensibil al stării educației de pe mapamond.

Charles Kennny,titular șef la Centrul pentru Dezvoltare Globală (un think-tank american cu sediul la Washington)

Charles Kennny,titular șef la Centrul pentru Dezvoltare Globală (un think-tank american cu sediul la Washington)

Mr. Charles Kenny inserează în articol câteva critici usturătoare pentru cei care lucrăm în această branșă,care merită totuși consemnate.Eu unul accept criticile dumnealui.Pentru mine,acestea încă mai pot avea un efect constructiv.

„Deși la nivel mondial tot mai mulți copii se duc la școală în fiecare dimineață,nu este foarte clar dacă aceștia și învață ceva în sălile de clasă ” –Asta a durut :)))

„Dar cea mai mare problemă este că profesorii nu sunt interesați să îi ajute pe copii să învețe.Sunt plătiți pentru a urma o programă școlară,nu și pentru a se asigura că elevii și rețin ceva din aceasta” -Pe asta am simțit-o până în…

beautiful-treeIdeea centrală a articolului este succesul școlilor private apărute în număr mare în ultimul deceniu,în special în țările în curs de dezvoltare.Este dat exemplul Indiei,unde 28 % din copii ce locuiesc în mediul rural și peste două treimi din cei de la orașe urmează cursurile unor școli private,unde cheltuielile părinților se limitează la doar 10 cenți pe zi.O taxă simbolică pentru statele occidentale.dar o sumă mare pentru o țară în care venitul pentru fiecare persoană este de 565 de dolari pe an.Cu toate acestea,cetățeanul mediu din India preferă să facă această investiție,refuzând sistemul de educație finanțat de la bugetul statului.Asta în condițiile în care finanțarea per elev în aceste școli private este la nivelul de o treime din cea oferită de către școlile publice,situație ce ne dă de gândit.Un fenomen ce ridică multe semne de întrebare și care trebuie studiat cu atenție:Ce îi motivează pe acei profesori plătiți mult mai prost decât cei din școlile de stat(autorul afirmă că salariile lor sunt de 5 ori mai mici !) să stimuleze elevii pentru obținerea unor performanțe cu mult superioare?(conform analizei a doi economiști indieni de la Banca Mondială și Universitatea din California,elevii din aceste școli obțin în mod frecvent scoruri semnificativ mai mari la mai multe dintre teste).

„Testul final,însă,este ca elevii să învețe ceva,nu doar să frecventeze școala”

  • Charles Kenny combate în final  pe „neoliberalii” ( să nu îl uităm pe Milton Friedman) care vedeau ca pe o unică soluție de redresare privatizarea în masă a sistemului educațional.Dacă aș face un top format din 10 idei tâmpite pe care le-am citit vreodată pe net, aș include în primele poziții ale topului pe cea enunțată  într-un comentariu la un articol de pe site-ul Adevărul.ro (în care,bineînțeles,era dezbătută problema educației din România).Acel „luminat neoliberal” propunea pentru școlile românești modelul de privatizare  MEBO (Management Employee Buyouts),care a avut un „deosebit succes”  la noi,în anii de tranziție.O școală,care nu face altceva decât să producă inteligență,este catalogată ca fiind o unitate economică și transformată în societate pe acțiuni,angajații școlii având prioritate la cumpărarea acțiunilor.Într-o țară în care le-am văzut pe toate în ultimii 25 de ani,asta ar mai fi lipsit.

Mai multe detalii despre acest sistem educațional low-cost,implementat în statele în curs de dezvoltare,puteți găsi accesând linkul următor:

http://egwestcentre.com/research/affordable-private-schools-in-developing-countries/

Categorii: SOCIETATE | Etichete: , , , , , | 3 comentarii

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat: