ISTORIE- REZOLVAREA SUBIECTULUI DE METODICĂ DIN 2016

ROLUL SURSELOR ISTORICE ÎN FORMAREA-DEZVOLTAREA-EVALUAREA COMPETENȚELOR

1. Precizarea unei categorii de surse istorice și menționarea a două avantaje și a două dezavantaje ale utilizării surselor istorice din această categorie în cadrul activităţii didactice specifice secvenței date.
2. Precizarea unei metode de predare-învăţare în care se pot utiliza sursele istorice pentru care ați optat și exemplificarea formării/dezvoltării competenței 2.4. prin folosirea acestei metode (menționarea a două caracteristici ale metodei, a termenilor istorici, conceptelor, problemelor de atins și a conținuturilor utilizate, respectiv a trei sarcini de lucru date elevilor, referitoare la surse istorice).
3. Proiectarea unui item de tip subiectiv care să evalueze ambele competențe din secvența dată.
4. Precizarea unei metode complementare/alternative de evaluare care poate fi utilizată pentru competențele din secvența dată și menționarea a două criterii de evaluare specifice acestei metode.

CONȚINUTURI VIZATE- ROMÂNIA DUPĂ AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL (Programe şcolare ISTORIE, clasele a V-a – a VIII-a, OMECI nr. 5097 / 09.09.2009 ) 

• Evoluţii specifice ale regimului comunist 1945-1989
• Decembrie 1989. Context şi consecinţe
• Revenirea la democraţie

REZOLVARE (BIBLIOGRAFIE: DIDACTICA ISTORIEI, DIDACTIC.RO)

Există două categorii principale de surse istorice: sursele fundamentale (scrise) și sursele vizuale. Cele din urmă sunt analizate întotdeauna separat, având rolul de confirmare și nuanțare a informațiilor extrase din sursele scrise. Conținuturile vizate fac parte din istoria secolului al XX-lea, de aceea vor prima sursele fundamentale. Cu cât evenimentele la care ne referim sunt mai apropiate de prezent, cu atât se extinde câmpul de investigație (câmpul istoriografic), mai exact creșterea numărului de categorii de surse istorice analizate.

Dat fiind faptul că tema studiată este una de istorie națională recentă, voi menționa o altă categorie de surse istorice: sursele de istorie orală. Acestea nu pot fi decât relatările părinților sau bunicilor elevilor (martori ai trecutului) cu privire la perioada regimului comunist. Dat fiind faptul că folosirea acestei categorii de surse istorice are atât avantaje cât și limite, o voi detalia în vederea rezolvării punctului 1.

Avantaje

• Utilizarea surselor de istorie orală asigură o participare activă a elevului la reconstruirea trecutului.
• Facilitează elevului capacitatea de asociere și de comparație: istoria orală permite stabilirea unei legături între experienţa şi mediul personal al elevului şi evenimente şi fenomene care au (au avut) loc pe o scară mai largă.

Pe de altă parte, principalul dezavantaj este legat de subiectivitate. 

Subiectivitatea se datorează percepţiei individuale a fenomenului sau evenimentului (modul în care un individ a perceput, prin prisma propriei educaţii, a intereselor şi nevoilor sale). Un alt dezavantaj al istoriei orale este inexactitatea informațiilor oferite: cu trecerea timpului, martorul a uitat unele detalii sau a considerat că nu sunt semnificative.

Cu toate acestea, folosirea istoriei orale în procesul de predare-învățare a acestor teme de istorie recentă este pe deplin justificată și recomandată cu încredere.

La clasă, profesorul utilizează atât surse istorice puse la dispoziție de manual, cât și surse culese din alte tipuri de resurse didactice.

Rolul surselor istorice în formarea/dezvoltarea competențelor din programa școlară de istorie este acela de dezvoltare a capacităților/deprinderilor de analiză sinteză, implicit dezvoltarea gândirii critice, finalitate primordială a disciplinelor socio-umane. Se recomandă în activitatea didactică folosirea surselor istorice ca mijloc de reducere a consumului de timp.

Există o schemă a succesiunii logice a celor trei elemente ale demersului instructiv educativ la disciplinele socio-umane. La istorie, schema are ca pivot central sursele istorice, facilitator al cunoașterii și interpretării trecutului.

CUNOȘTINȚE (Despre evenimente istorice și surse cu privire la evenimente)⇔

ABILITĂȚI (de lucru cu sursele istorice) /DEPRINDERI ( de analiză a surselor)⇔

VALORI ȘI ATITUDINI (față de trecut, cât și față de prezent).

Ambele competențe din secvența dată fac apel la analiza surselor istorice:

2.4. Rezolvarea unor situaţii-problemă, prin utilizarea adecvată a surselor istorice referitoare la fapte din istoria românilor, desfăşurate în […] secolul al XX-lea.

3.7. Stabilirea unor relaţii între aspectele unui fapt istoric din […] secolul al XX-lea, pe baza surselor istorice.

Punctul 2 solicită precizarea unei metode de predare-învăţare în vederea formării/dezvoltării compentenței 2.4.  Am ales o metodă folosită de obicei la clasele mici, metoda Știu / Vreau să știu / Am învățat, deoarece implică categoria de surse ale istoriei orale menționată anterior.

Înainte de a descrie utilizarea metodei în sine, o voi pune în legătură cu o grilă de lectură, respectiv de analiză a surselor istorice, a cărei folosire se recomandă la lecțiile de istorie. Cele trei elemente-cheie de analiză sunt următoarele:

TEXTUL propriu-zis ( prezentarea unor fapte, evenimente sau fenomene istorice- datele problemei, punte între context și subtext)

CONTEXTUL (mediul în care a fost produsă sursa)

SUBTEXTUL ( ceea ce implică textul ca referință față de context).

În final, sunt elaborate concluziile de interpretare a textului istoric. Pentru a ridica gradul de complexitate a metodei Știu / Vreau să știu / Am învățat se impune utilizarea acestui tip de grilă de lectură; totodată pentru a fi în acord cu competența 2.4 – folosirea problematizării prin adecvarea la interpetarea surselor istorice. 

Cu privire la conținuturile utilizate (plus concepte, termeni istorici, probleme de atins), m-am gândit să aplic această metodă pentru înțelegerea situației din deceniul al 9-lea, perioada de sfârșit a regimului comunist din România.

Prima etapă a metodei presupune reactualizarea cunoștințelor anterioare (așa-numitele idei-ancoră), atât cele dobândite în cadrul orelor de curs, cât și cele ce țin de educația non-formală. Elevii pot prezenta la începutul orei eseuri ce conțin mărturii ale celor mai în vârstă cu privire la tema studiată ( folosirea surselor de istorie orală). Voi reveni asupra acestei sarcini la rezolvarea punctului 4 (precizarea unei metode complementare/alternative de evaluare)

A doua etapă – VREAU SĂ ȘTIU- presupune identificarea întrebărilor (nelămuririlor) elevilor, a căror curiozitate a fost stimulată de părinți sau bunici.  Profesorul are rol de moderator, de facilitator în asimilarea noilor cunoștințe. Se vor folosi texte din manual sau din alte materiale didactice. Elevii vor avea ca sarcină căutarea răspunsurilor la întrebări. Tranziția spre ultima etapă presupune ințelegerea noilor informații prin prisma cunoștințelor anterioare, în scopul relevării unor noi sensuri.

Profesorul își aduce contribuția în ultima etapă -AM ÎNVĂȚAT- printr-o scurtă prelegere. Se va urmări asigurarea conexiunii inverse (feedback-ului). Ca temă, elevii vor avea de pregătit răspunsurile la întrebări referitoare la ceea ce vor dori să afle suplimentar față de tema prezentată. Profesorul poate organiza în acest scop echipe de cercetare, sugerând modul de documentare.

Să rezumăm tema dezbătută prin această metodă: Elevii vor afla de la părinți informații privind lipsurile din deceniul al 9-lea: raționalizarea alimentelor, cozile, economisirea energiei, privarea de informare- scurtarea programului TV la două ore pe zi. Textele analizate la oră vor releva motivele dezastrului economic din acei ani, determinat de dorința conducătorilor de a returna integral datoriile externe, ce au provenit din împrumuturi folosite la dezvoltarea industrială și urbană a României socialiste. Pe deasupra, toate acestea au avut loc în contextul apăsător al unui regim totalitar- represiune dură a opoziției, cenzură totală, poliție politică, cultul personalității dus la extrem (neostalinism). Există multe elemente de analizat/interpretat- acestea alcătuiesc subtextul și concluziile.

Un item subiectiv care să evalueze competențele 2.4 și 3.7 va fi elaborat pe baza unui text (sursă) istoric. Am ales un eseu structurat care să pornească de la următorul text, de fapt o celebră afirmație a cunoscutului memorialist Constantin Argetoianu, politician marcant al perioadei interbelice:

„Dacă ar cădea şi Churchill, după moartea lui Hitler, lui Mussolini, lui Roosevelt, n-ar mai rămâne decât Stalin, dintre marii conducători ai războiului. Ar fi un semn că Dumnezeu vrea să încerce omenirea cu plaga comunismului.”

Pornind de la această sursă, se impun următoarele întrebări (cerințe):

-Prezentați evoluția Estului Europei după anul 1945. Cum s-a făcut tranziția la socialism?

–Care ar fi fost evoluția României dacă la Conferința de la Ialta (4-11 februarie 1945) acordul de procentaj ar fi stabilit o influență mai mare a statelor democratice?

Acest item subiectiv face apel la capacitatea elevilor de a problematiza, de a-și demonstra creativitatea și originalitatea. Pentru profesor, elaborarea unei scheme de notare este destul de dificilă.

Pentru prezentarea unei metode de evaluare alternativă (complementară) a celor două competențe prin implicarea surselor de istorie orală, cea mai adecvată sarcină pentru elevi ar putea fi realizarea unui interviu cu un părinte sau un bunic, martori ai evenimentelor din istoria recentă.

În prealabil, profesorul va elabora un ghid de interviu. Desigur, va lăsa libertate elevilor în alegerea întrebărilor cu care își vor chestiona rudele mai în vârstă. Interviul va oferi măsura orginalității și creativității elevilor, remarcându-se cei cu potențiale abilități jurnalistice. Tema interviului: Revoluția din 1989. Viața cotidiană. Criterii de evaluare: calitatea documentării, modul de redactare și editare (transformarea comunicării orale în comunicare scrisă);  relevanța rezultatelor obținute. 

Date ale intervievatorului:

Nume:

Prenume:

Data/ora înregistrării

Tipul înregistrării

Locul înregistrării

 

Date personale ale persoanei intervievate:

Nume

Prenume

Data şi locul naşterii

Studii

Profesia

Naţionalitatea

Religia

Stare civilă

Scurtă prezentare biografică

 

 

Selecții din Revista Cinema (1938-1939). Galerie Foto

Cea mai galonată actriță de origine franceză la acel moment

Marlene Dietrich, inconfondabilă

Tipologia eleganței masculine în acele vremuri

Shirley Temple, copilul-minune al Hollywood-ului

Shirley Temple pe platourile de filmare

Reclamă la revista Realitatea Ilustrată

Rubrica Știați Că…

Concurs Mister Cinema

Olga Porumbaru, vedetă autohtonă pe coperta Revistei Cinema. A jucat în filmul Se aprind făcliile, regia Ion Şahighian (1939), alături de George Vraca şi Costache Antoniu. Cunoscută mai mult pentru activitatea de sculptor și arhitect

Hymie Fink (în mijloc), cel mai vechi paparazzo de la Hollywood

Interesantă opinie. De citit

Madeleine Caroll, protagonistă în filmul lui Hitchcock, The 39 steps (Îl recomand- thriler&spionaj )

Biserica din Amara

În Săptămâna Mare, parohia din Grivița își expune cele mai prețioase obiecte de cult din arhiva bisericii

Conform datelor oferite de pisanie, lăcașul de cult ce poartă hramul Sfântului Ierarh Nicolae a fost ridicat la sfârștul secolului al XIX-lea, prin eforturile membrilor obștii Grivița. 

După cum și arată numele, localitatea ialomițeană a fost întemeiată după Războiul de Independență prin împroprietărirea cu pământ a unor luptători cu merite deosebite în conflictul militar purtat la sud de Dunăre. Toponim cu rezonanță istorică, acesta amintește de isprava cuceririi redutei Grivița (30 august 1877), moment decisiv în cadrul asediului executat de către trupele româno-ruse asupra cetății Plevna.

Astăzi, o localitate aflată la marginea județului Ialomița, la jumătatea distanței dintre municipiul Slobozia și granița cu județul Buzău, Grivița, este cea de-a șasea localitate din seria celor în care mi-am desfășurat activitatea ca profesor. Din acest motiv, eram convins că sunt genul de persoană care le-a văzut pe toate. Însă ingeniozitatea administrației locale din Grivița m-a dat pe spate: modelul de organizare a sistemului de străzi este absolut senzațional- străzi fără denumire, însă numerotate de la 0 la 11 😉 .

PISANIA BISERICII SFÂNTUL IERARH NICOLAE DIN GRIVIȚA

Revenind la subiectul formulat în titlul, mi-a atras atenția micul muzeu improvizat din pridvorul bisericii. Preotul paroh Cristea s-a ocupat îndeaproape de organizarea expoziției de obiecte de cult și cărți bisericești vechi, păstrate cu multă grijă de către preoții din secolul trecut în podul bisericii. Acestea au fost restaurate cu ajutorul specialiștilor din cadrul Muzeului Național al Agriculturii de la Slobozia.

În curtea bisericii din centrul Griviței, verde și foarte îngrijită, au fost adunate de-a lungul timpului cruci de piatră, mărturii ridicate de familiile de țărani fruntași la întretăierea vechilor drumuri din arealul localității. Cele mai multe dintre ele gravate cu litere chirilice, ceea ce denotă o vechime mai mare de 150 de ani. Din păcate, din cauza uzurii mult prea mari, este nevoie de specialiști pentru descifrarea lor.

Este interesantă și distribuția picturii, realizată după ce biserica a fost avariată la cutremurul din 1977. Imaginile din naos reprezintă Geneza, iar zona de lângă altar este dedicată Învierii Domnului, respectându-se astfel firul logic sugerat de Vechiul și Noul Testament. Mai multe detalii au fost consemnate într-o monografie a bisericii, realizată de către doamna profesor Damian Cornelia, cea care a așternut pe hârtie și o istorie a școlii din Grivița, ce poartă astăzi numele unui erou din primul război mondial: sublocotenentul Areta Teodorescu, ucis la numai 22 de ani pe frontul din Dobrogea, în anul 1916.

Dintre obiectele expuse: trei potire, o icoană-diptic, un ceaslov de la începutul secolului trecut, o cădelniță de la 1893, două evanghelii din timpul regelui Carol I. În imaginea de mai jos, o icoană cu două fețe (Sfântul Ierarh Nicolae și Învierea Domnului), ce se presupune că datează din primul an de existență a bisericii din Grivița:

O ediție a Sfintei Evanghelii, cu coperți de piele

Potir de la începutul secolului XX

Obiecte folosite în ritualurile bisericești

 

SENZAȚIONAL: INTERVIU CU TATĂL MEU, aflat la București în timpul REVOLUȚIEI din decembrie 1989

1. Cum v-a găsit Revoluția din decembrie 1989 la București?

Eram la Casa Republicii. În iunie 1987 fusesem detașat la București. Coordonam un număr de 2-300 de concentrați, în executarea lucrărilor de la Casă. La acel moment aveam gradul de locotenent major de infanterie. Aveam 31 de ani.

Cât privește momentul decembrie 1989, ca urmare a evenimentelor de la Timișoara, s-au luat măsuri de întărire a pazei Casei. Începând cu data de 20 decembrie, am fost numit șeful pazei Casei Republicii, din ordinul comandatului dispozitivului.

2. Ce măsuri speciale s-au luat în Capitală după evenimentele de la Timișoara?

      Am fost dotați cu armament (noi, cei de la paza Casei, nu aveam). Bucureștiul a fost împânzit de patrule militare, ce au acționat până la mitingul din 21 decembrie, care a dus la căderea lui Ceaușescu. După această dată, dispozitivele care înconjurau zona CC au fost întărite cu militari care au acționat pentru închiderea anumitor artere din București. Până la moartea generalului Milea, aceștia au acționat în felul următor: s-a executat foc la intimidare (în plan vertical). Se observa noaptea, când eram de pază. După fuga lui Ceaușescu, aceștia au pactizat cu “strada”, unii rămânând chiar în dispozitivul de apărare a Televiziunii.

3. După fuga lui Ceaușescu, ați observat ceva deosebit?

În ziua de 23, m-am deplasat în Vitan (sediul unității), pentru rezolvarea unor probleme administrative. Pe drum, am trecut prin centru cu o mașină militară. Toată lumea arăta semnul victoriei și striga Armata e cu noi. Apăruseră deja zvonurile despre teroriști. Foarte mulți cetățeni de pe stradă veneau la unitate cu diferite zvonuri.

Directoarea unei grădinițe din Vitan a venit la noi și ne-a spus că sunt teroriști în clădirea grădiniței. Ne-am înarmat ca pentru luptă de stradă și ne-am deplasat pentru efectuarea unui control. Nu am găsit pe nimeni. Am intrat inclusiv în subsolul clădirii, unde era depozit de alimente. Directoarea spunea că o persoană i-a semnalat faptul că o trupă de teroriști au intrat în cămin. Aceștia puteau produce acțiuni de diversiune (de exemplu, să ia copii ostatici).

Am rămas la unitatea din Vitan și pe timpul nopții. O mașină tip TV, civilă, a oprit pe stradă dincolo de limita identificării pentru noi. Mașina era dotată cu un simulator de armă automată. Noi foloseam la aplicații așa ceva, în scopul economisirii muniției. A staționat timp de 3-4 minute (5-6 serii de gloanțe). A plecat mai departe.

Între timp, concentrații din Vitan, care s-au retras din Casă (în perioada Revoluției s-au oprit lucrările), au sărbătorit cu mult alcool și, în euforia bahică, au vrut să se deplaseze în Piață ( la Sala Palatului). După discuții lungi cu ei (având în vedere că exista pericolul să fie confundați cu teroriștii, apărând subit noaptea acolo) și ca urmare a imitației de tragere cu mitraliera făcută de mașina anterior menționată, le-a pierit elanul și au rămas pe loc.

Exista o întreagă fabrică de zvonuri ce ni se aduceau și erau transmise și prin Televiziune. Se crease o stare de insecuritate a cetățenilor. Zvonacii veneau mereu la poarta unității.

Pe 24, m-am întors la Casa Republicii. Era un climat de insecuritate și incertitudine. Aici am primit vestea capturării lui Ceaușescu.

4. Cum s-a desfășurat activitatea de pază în această perioadă?

Paza a fost întărită cu ofițerii care erau disponibilizați de la munci și, după capturarea lui Ceaușescu, și cu cadrele disponibile din Securitate.

Exista multă confuzie și lipsă de autocontrol din partea multora dintre colegii mei. De altfel, o patrulă care acționa în zona dintre Ministerul Apărării și Casa Republicii a avut impresia că într-o macara se află o persoană. Bineînțeles că a fost catalogată drept terorist și s-a executat foc asupra macaralei. Gloanțele ricoșau din macara, fiind orientate către sediul Ministerului Apărării, care era păzit de militari. Aceștia, la rândul lor, executau foc asupra macaralei, crezând că sunt atacați din macara. După un timp, m-am deplasat la cel care conducea patrula și i-am ordonat să înceteze focul. Au încetat și militarii de la Minister. În zona apropiată a Casei Republicii, de pe clădirile în construcție, se executau focuri răzlețe către Casă, fără să se tragă în oameni.

Mă obișnuisem cu sunetul simulatoarelor de foc, deoarece acestea nu aveau zgomotul și cadența unei arme normale.

5. Cum s-a ripostat la aceste așa- zisele focuri de armă?

      Militarii din pază s-au baricadat în Casă, alții au ocupat poziții la punctele de control, la gard. A doua zi, am ordonat să nu se mai riposteze la simulatoare, fapt care a dus la încetarea acțiunilor de pe cladirile din jur. Au continuat totuși, direcționând acțiunile către o unitate de pompieri aflată în zona Izvor. Acțiunile cu simulatoarele au continuat până după Revelion.

6. Cum a continuat și s-a manifestat această stare de anarhie în Capitală?

Zvonurile vizau crearea unei stări conflictuale între noi și Ministerul de Interne. De exemplu, spuneau că miliția execută acțiuni diversioniste în oraș. Alții ne avertizau că Securitatea acționează împotriva Revoluției. Se vehicula că anumiți copii crescuți în centrele de plasament acționează în favoarea lui Ceaușescu.

Un coleg de la pază a executat foc asupra unui autobuz cu militari după ce a căzut în capcana unui zvon (un autobuz cu teroriști urma să treacă pe „13 septembrie”).

La mine au venit persoane care îmi ofereau sute de arme noi, sustrase din depozitele fostelor Gărzi Patriotice.  Le-am solicitat să facă o evidență la distribuirea armamentului și muniției. Dar, din păcate, nu s-a ținut cont. Vedeam pe stradă civili cu arme în spinare. Este posibil ca multe decese să se fi provocat din cauza unora care nu aveau experiență în mânuirea armelor. Un coleg a murit în zona Drumului Taberei, fiind împușcat pe timp de zi.

Magazinele fuseseră sparte și distruse. S-au luat alimente și televizoare. Climatul era de insecuritate și de confuzie.

După Revelion, situația s-a mai ameliorat. Pe timpul zilei era liniște. Magazinele s-au reaprovizionat.

7. O amintire frumoasă din timpul Revoluției.

În ziua de Crăciun, era liniște. Așteptam denodământul cu Ceaușescu. Pe bulevardul 13 septembrie, se auzea un grup de tineri care cântau colinde tradiționale românești. Mergeau din bloc în bloc. În atmosfera aceea tensionată, mi-au mers la suflet. Ulterior , i-am văzut și la televizor. Erau studenți.