În Săptămâna Mare, parohia din Grivița își expune cele mai prețioase obiecte de cult din arhiva bisericii

Conform datelor oferite de pisanie, lăcașul de cult ce poartă hramul Sfântului Ierarh Nicolae a fost ridicat la sfârștul secolului al XIX-lea, prin eforturile membrilor obștii Grivița. 

După cum și arată numele, localitatea ialomițeană a fost întemeiată după Războiul de Independență prin împroprietărirea cu pământ a unor luptători cu merite deosebite în conflictul militar purtat la sud de Dunăre. Toponim cu rezonanță istorică, acesta amintește de isprava cuceririi redutei Grivița (30 august 1877), moment decisiv în cadrul asediului executat de către trupele româno-ruse asupra cetății Plevna.

Astăzi, o localitate aflată la marginea județului Ialomița, la jumătatea distanței dintre municipiul Slobozia și granița cu județul Buzău, Grivița, este cea de-a șasea localitate din seria celor în care mi-am desfășurat activitatea ca profesor. Din acest motiv, eram convins că sunt genul de persoană care le-a văzut pe toate. Însă ingeniozitatea administrației locale din Grivița m-a dat pe spate: modelul de organizare a sistemului de străzi este absolut senzațional- străzi fără denumire, însă numerotate de la 0 la 11 😉 .

PISANIA BISERICII SFÂNTUL IERARH NICOLAE DIN GRIVIȚA

Revenind la subiectul formulat în titlul, mi-a atras atenția micul muzeu improvizat din pridvorul bisericii. Preotul paroh Cristea s-a ocupat îndeaproape de organizarea expoziției de obiecte de cult și cărți bisericești vechi, păstrate cu multă grijă de către preoții din secolul trecut în podul bisericii. Acestea au fost restaurate cu ajutorul specialiștilor din cadrul Muzeului Național al Agriculturii de la Slobozia.

În curtea bisericii din centrul Griviței, verde și foarte îngrijită, au fost adunate de-a lungul timpului cruci de piatră, mărturii ridicate de familiile de țărani fruntași la întretăierea vechilor drumuri din arealul localității. Cele mai multe dintre ele gravate cu litere chirilice, ceea ce denotă o vechime mai mare de 150 de ani. Din păcate, din cauza uzurii mult prea mari, este nevoie de specialiști pentru descifrarea lor.

Este interesantă și distribuția picturii, realizată după ce biserica a fost avariată la cutremurul din 1977. Imaginile din naos reprezintă Geneza, iar zona de lângă altar este dedicată Învierii Domnului, respectându-se astfel firul logic sugerat de Vechiul și Noul Testament. Mai multe detalii au fost consemnate într-o monografie a bisericii, realizată de către doamna profesor Damian Cornelia, cea care a așternut pe hârtie și o istorie a școlii din Grivița, ce poartă astăzi numele unui erou din primul război mondial: sublocotenentul Areta Teodorescu, ucis la numai 22 de ani pe frontul din Dobrogea, în anul 1916.

Dintre obiectele expuse: trei potire, o icoană-diptic, un ceaslov de la începutul secolului trecut, o cădelniță de la 1893, două evanghelii din timpul regelui Carol I. În imaginea de mai jos, o icoană cu două fețe (Sfântul Ierarh Nicolae și Învierea Domnului), ce se presupune că datează din primul an de existență a bisericii din Grivița:

O ediție a Sfintei Evanghelii, cu coperți de piele

Potir de la începutul secolului XX

Obiecte folosite în ritualurile bisericești

 

Târgul expozițional de mărțișoare de la Țăndărei, 27 februarie 2016.

Gura Ialomiței și Orașul de Floci, într-o lucrare de istorie militară din secolul al XIX-lea (autor Mihail Draghicescu)

Mihail Draghicescu- ofițer de marină din timpul Războiului de Independență

Istoricul principalelor puncte pe Dunăre de la Gura Tisei până la mare şi pe coastele mării de la Varna la Odesa (1848-1896), ediția a III-a, 1943

1.Despre localizarea vechiului Oraș de Floci (Flote)

Situat pe malul stâng al gurii de vărsare a râului Ialomița. Cum însa gura acestui râu s-a schimbat adeseori, resturile sale, care nu erau decât foarte puține se pot afla nu cu ușurință. Se crede că ele se găsesc între satul Gura Ialomiței (Giurgeni) și Piua Petrei lângă actuala schelă.

Genilie, Geografia, 1855- ruinele aflate pe locul oborului de schimb din Piua Petrei ar fi resturi ale vechii cetăți dacice Ciridava.

Avem și o notă de subsol a autorului:

Un soldat ce-l aveam ca ordonanță, din satul Gura Ialomiței, mi-a spus că pe malul stâng al Dunării, la vale de vechea gură a râului Ialomița, pe niște mici grinduri, s-au găsit multe puncte de unde țăranii sap și scot cărămizi vechi (între gurile Ialomiței și ale Gârluței).

2. Toponimia

– pe la 1084 se numea Olaci sau Oleci (Dicționar Topografic- Frunzescu)
-Un anume Waillant, citat de autor, afirma că la început s-a numit Orașul de Flossis- numele dat Naparisului după cucerirea romană. Acesta ar fi fost obiceiul colonizatorilor romani, acela de a impune denumiri din patria lor în provinciile cucerite: Flossis era un râu din Italia ce se vărsa în Marea Adriatică.

3. Întemeierea
Conform lui Grigore Tocilescu, cetatea de la Orașul de Floci ar fi fost zidită de Negru Vodă pe la 1290.

4. Decăderea

Între secolele XV-XVIII a fost o cetate însemnată din Muntenia, fiind reședință a unei căpitănii cu un corp de 1000 de ofițeri și soldați. Scopul acesteia era oprirea invaziilor turcești.

Acest oraș a căzut cu mărirea Românilor; abandonarea sa a început cu domnia fanarioților. La 1780, biserici ruinate, situate una lângă alta, pe malul Dunării, vis-a-vis de orașul Hârșova, erau ultimele resturi ale acestui vechi oraș, faimos odinioară prin întinderea comerțului său.

Satul Luciu, Marele Dicționar Geografic al României (1898-1902), volumul IV

Luciul, com. rur., in jud. Ialomita,pl. Ialomita-Balta, situatä la extremitatea de N. a plășii, limitindu-se cu judetul Braila.Teritoriul comunei are suprafata de 1056o hect., din cari 3000 hect. baltiș și se intinde
spre V., din Dunare pana in teritoriul comunei Tăndarei și spre N., din teritoriul comunei Gura-Ialomitei pana in judetul Braila, unde se limiteaza cu comuna Mihai-Bravul.
Moșia apartine Eforiei Spitalelor Civile din București și unde este proprietar particular, cu care stapânește in devalmașie.
Dupa legea rurala din 1864,sunt improprietarițo pe moșie 166 locuitori; neimproprietariti se mai afla 98.
Comuna este udata de Dunare, de râul Ialomita, de lacurile- Coșcovata, Torna, Cuiburile,Plaviile și de bratul Filip.
Se compune dintr’un singur sat, situat pe coasta de V a lacului Coșcovata. Numirea veche a acestui sat a fost Zmeul,sat care era situat mai spre S de actualul, pe locul numit Biserica-Vechie.
Aici este reședinta primariei și a judecatoriei comunale.
Are o populatie de 210 familii,sau 1007 suflete : 502 barbati și 505 femei.
-1004 Români, 1 Grec, 2 Bulgari
-238 agricultori,6 meseriași, 6 comercianți, 5 cu profesiuni libere, 38 muncitori și 11 servitori.
-Știu carte 108 persoane.
-Sunt 132 contribuabili.
-Are o școală mixtă frecventată de 37 elevi și condusă de un învățător, retribuit de județ și comună.
– O biserica deservită de un preot și doi dascăli.
Vechiul drum, ce duce din Călărași la Brăila, trece prin Luciul.